Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei în ultimul atac cu rachete
Rusia a lansat joi 36 de rachete asupra Ucrainei, ţintind din nou infrastructuri energetice ale acestei ţări şi a lovit în acest raid și cea mai mare rafinărie ucraineană, scrie Agerpres.
Potrivit Statului Major ucrainean, au fost doborâte 16 dintre aceste rachete, o proporţie mai redusă a rachetelor doborâte comparativ cu precedentele bombardamente de acest fel pe care Rusia le efectuează cu regularitate împotriva Ucrainei începând din luna octombrie anul trecut.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât în sud 8 rachete Kalibr care au fost lansate de pe o navă rusească din Marea Neagră. Alte rachete au lovit nordul şi vestul Ucrainei, precum şi regiunile centrale Dnipropetrovsk şi Kirovograd.
A fost lovită şi rafinăria de la Kremenciuk, la circa 200 de kilometri sud-est de capitala Kiev, dar autorităţile ucrainene nu au oferit detalii despre amploarea pagubelor.
Cu toate acestea, Ministerul ucrainean al Energiei şi operatorul reţelei electrice au semnalat că, spre deosebire de ce s-a întâmplat după raiduri ruseşti anterioare, de data aceasta raidul de joi dimineaţă nu a provocat perturbări majore în furnizarea electricităţii.
⚡During the night, Russian X-22 missiles hit an oil refinery in Kremenchuk, said Dmytro Lunin, head of the Poltava Regional Military Administration#Ukraine #UkraineRussiaWar #UkraineWar #Russia pic.twitter.com/JKFlmVboir
— THE WAR ARCHIVE (@TheWarArchive) February 16, 2023
___