Finlanda cere Rusiei să garanteze siguranța Ambasadei sale de la Moscova după ce persoane mascate au aruncat baroase în curtea reprezentanței diplomatice
HotNews.ro
Ambasada Finlandei la Moscova a cerut Rusiei să garanteze siguranța misiunii diplomatice în urma unui incident din această săptămână în care oameni care purtau măști au aruncat baroase în curtea ambasadei, relatează Reuters.
Incidentul nu s-a soldat cu răniți și nici nu a provocat pagube clădirii, a declarat vineri Ministerul de Externe finlandez.
Dar adjunctul șefului misiunii Finlandei „a cerut Rusiei să garanteze securitatea personalului și a clădirii, în conformitate cu Convenția de la Geneva privind relațiile diplomatice”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului.
Un videoclip postat pe aplicația Telegram părea să arate un grup de aproximativ 10 persoane alergând spre clădire și aruncând mai multe baroase peste gard.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro