O misiune AIEA ar putea ajunge la centrala nucleară Zaporojie zilele următoare – ministru ucrainean
O misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică ar putea merge la centrala nucleară Zaporojie, capturată de Rusia, în zilele următoare, a declarat joi ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko, relatează Reuters.
„Este planificată o vizită. Vorbim despre zilele următoare – cu siguranță nu mai târziu de începutul lunii septembrie”, a declarat Galușcenko pentru Reuters într-un interviu la Kiev.
Temerile privind posibilitatea unei catastrofe la cea mai mare centrală nucleară din Europa au crescut pe fondul bombardamentelor intense. Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc că au bombardat centrala.
Compania nucleară de stat a Ucrainei, Energoatom, a declarat joi că incendiile de la halda de zgură a unei centrale pe cărbune din apropierea complexului au deconectat reactoarele de la rețeaua electrică. Compania a dat vina pe „invadatorii” ruși pentru deconectare.
Zelenski, confirmând comentariile anterioare către Reuters ale unui oficial din domeniul energiei, a spus că generatoarele diesel de rezervă au intrat imediat în funcțiune pentru a asigura alimentarea continuă cu energie. Electricitatea este utilizată pentru sistemele de răcire și de siguranță ale centralei nucleare.
„Dacă nu s-ar fi pornit generatoarele diesel… dacă personalul stației noastre nu ar fi reacționat după pana de curent, atunci am fi fost deja obligați să trecem prin consecințele unui accident cu radiații”, a spus el în mesajul său video de seară.
Galușcenko a declarat pentru Reuters că este vital ca misiunea AIEA să poată vedea ce se întâmplă la centrală.