UE estimează că până la 80% din populaţia sa a avut deja Covid-19
Comisia Europeană a anunţat miercuri că între 60% şi 80% din populaţia din UE ar fi fost infectată deja cu coronavirusul SARS-CoV-2, într-o perioadă în care blocul european a intrat într-o fază post-urgenţă a pandemiei de Covid-19, în cadrul căreia raportarea în masă a infectărilor nu va mai fi necesară, scriu Reuters și Agerpres.
„Se estimează că între 60% şi 80% din populaţia din UE a avut până acum Covid-19”, a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, într-o conferinţă de presă.
Agenţia pentru sănătate publică din cadrul UE a precizat că numărul cazurilor raportate de Covid-19 a acoperit până acum aproximativ 30% din populaţia europeană, dar dacă la acest număr sunt adăugate şi infecţiile neraportate, atunci totalul infectărilor ar fi de 350 de milioane, reprezentând 77% din populaţia din Uniunea Europeană.
Odată cu scăderea numărului de cazuri şi de decese asociate Covid-19, UE a intrat într-o nouă fază a pandemiei, în care testarea în masă şi raportarea în masă a cazurilor pozitive nu mai sunt necesare, a precizat Stella Kyriakides.
Pregătindu-se pentru această fază mai puţin acută a pandemiei, guvernele ţărilor din Uniunea Europeană ar trebui să accelereze imunizarea persoanelor încă nevaccinate împotriva Covid-19, în special a copiilor, a anunţat Comisia Europeană, adăugând totodată că are în vedere planuri pentru dezvoltarea unor noi medicamente antivirale.