Sari direct la conținut

Sorin Cîmpeanu: De săptămâna viitoare, numărul elevilor veniți din Ucraina ce învață în școli românești va trece de 1.100

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Guvern
Sorin Cimpeanu, Foto: Guvern

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, afirmă că peste 800 de elevi veniţi din Ucraina sunt înscrişi ca audienţi în sistemul de învăţământ din România, numărul acestora urmând a depăşi, de săptămâna viitoare, 1100. El a subliniat că tabletele care se alocă elevilor ucraineni sunt din stocuri suplimentare, subliniind că nu se iau tablete de la copiii români pentru a fi date celor ucraineni.

„Din cei aproape 79.000 de refugiaţii care au rămas pe teritoriul României, 43% sunt minori, este vorba de 33 691 de minori, dintre aceştia peste 24.000 au vârstă şcolară. Am avut întrevederi atât cu elevii ucraineni, cât şi cu profesori din Ucraina.

În urma acestor discuţii a rezultat foarte clar că sunt două categorii de elevi; sunt acei elevi care doresc şi au făcut cereri pentru a fi audienţi în sistemul de învăţământ românesc pe curriculum românesc, săptămâna trecută am avut 601 elevi înscrişi ca audienţi în şcolile din România, în acest moment avem 810 elevi înscrişi ca audienţi în şcolile din România şi mai sunt de procesat încă 330 de cereri, deci până la 1140.

La începutul săptămânii viitoare vom avea 1140 de elevi înscrişi în şcolile din România pe curriculum românesc, dintr-un total de 34.000. Cea de-a doua categorie, care este cea mai numeroasă, este aceea a elevilor ucraineni care doresc să continue şcoala după curriculum ucrainean.

Pentru acest lucru au nevoie de sprijin logistic în primul rând din partea şcolilor româneşti: este vorba de spaţii, este vorba de echipamente electronice care le vor fi puse la dispoziţie.

Această decizie are legătură, cu siguranţă, şi cu ceea ce au anunţat autorităţile ucrainene, că suspendă examenele naţionale în acest an, este suficient să frecventezi cursurile online pentru a avea certificat de absolvire, fie că vorbim de gimnaziu, fie că vorbim de liceu”, a declarat sâmbătă, într-un briefing susţinut la finalul şedinţei de Guvern, ministrul, Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El a subliniat că având în vedere numărul mic de elevi ucraineni înscrişi ca audienţi în şcoli, „nu va fi afectat semnificativ actul educaţional din România în detrimentul copiilor români”,

Cîmpeanu explică de asemenea că în 55 de şcoli româneşti sunt aproape 200 de cadre didactice care cunosc limba ucraineană, având capacitatea de a preda această limbă sau alte discipline în ucraineană. El spune că sunt zeci de profesori ucraineni care sunt refugiaţi şi care ar urma a fi cooptaţi să predea în şcolile româneşti în beneficiul copiilor ucraineni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro