11 cazuri de cancer descoperite în timpul caravanei "Nu am făcut destul"
11 cazuri de cancer – două de cancer de sân și nouă de piele – au fost descoperite în caravana „Nu am făcut destul!”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație care reprezintă pacienții cu cancer din România, în perioada august – octombrie 2021. Cea de-a opta ediție a caravanei s-a desfășurat în 8 weekenduri, în 12 sate din 6 județe (Tulcea – Sarichioi, Brăila – Tufești, Gropeni, Stăncuța, Teleorman – Islaz, Călărași – Vasilați, Grădiștea, Constanța – Grădina, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Crucea, Buzău – Glodeanu-Siliștea).
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atrage atenția că accesul la investigațiile medicale pentru persoanele din mediul rural trebuie asigurat cu atât mai mult în timpul pandemiei de COVID-19.
Cei 1419 oamenii prezenți la testări au beneficiat gratuit de analize de sânge (hemoleucogramă, profil lipidic, PSA – antigenul specific prostatic, anticorpi COVID), analize de urină (biochimie urinară și sediment), ecografii mamare și renale, dermatoscopii – metodă modernă, rapidă și neinvazivă de examinare a pielii, EKG – electrocardiogramă, măsurători de tensiune arterială, puls, glicemie, indice de masă corporală, risc cardiovascular și pulmonar.
Pe lângă testări, caravana a avut și o componentă educativă – beneficiarii au primit informații despre cancerul mamar, cancerul pulmonar și melanom (cancer de piele), dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge. Femeile au învățat cum să își palpeze sânii cu ajutorul unor mulaje care reproduc tumori maligne și benigne.
Persoanele care au fost identificate cu suspiciuni la ecografiile mamare și renale, la dermatoscopii și la chestionarul pulmonar au primit sprijin pentru a-și face rapid mamografii și respectiv controale dermatologice și pulmonare suplimentare.
Examinările au fost făcute de medici specialiști și rezidenți care au fost asistați de studenți voluntari de la facultățile de Medicină și Farmacie din București, Constanța și Craiova.
„Oamenii de la sate nici înainte de pandemie nu prea aveau acces la serviciile medicale – din lipsa de infrastructură, de bani, de mijloace de transport și chiar de educație pentru prevenție. Ce se întâmplă acum cu ei este strigător la cer. Și ei vor servicii medicale, ei au încredere în medici! În caravană au venit să fie testați de toate cele și au stat răbdători la cozi să intre la toate investigațiile. Trebuie găsite soluții și pentru oamenii care nu suferă de COVID”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Caravana „Nu am făcut destul” ediția a opta, în cifre:
Total persoane testate, vârste și IMC:
- 1.419 oameni au beneficiat de testări (75% femei și 25% bărbați).
- Cea mai tânără persoană are 5 ani, cea mai în vârstă – 95 ani.
- Distribuție vârste: sub 30 de ani – 7,5%, 30-49 ani – 29,9%, 50-69 ani –43,5%, peste 70 ani – 19,1%.
- Indice de masă corporală (IMC): subponderal – 1,3%, normal – 22,3%, supraponderal – 29,9%, obezitate gradul 1 – 26,8%, obezitate gradul 2 – 11,4%, obezitate morbidă – 8,3%
- Fumători – 20% / nefumători – 80%
- Analize de sânge:
- 1.304 hemograme efectuate
- 48% dintre cei prezenți nu și-au făcut analizele de sânge în ultimul an.
- Dintre cei care și-au făcut analizele de sânge în ultimii 5 ani, 40% au fost la recomandarea medicului de familie, 30% la recomandarea medicului specialist, 30% le-au făcut din proprie inițiativă.
- Peste 50% dintre persoanele testate prezintă valori crescute ale nivelului de colesterol total.
- Peste 70% dintre persoanele testate prezintă valori crescute ale LDL-colesterol – principalul factor de risc în apariția bolilor cardiovasculare.
- Aproximativ 20% dintre cei testați prezintă anemie sau modificări ale indicilor eritrocitari, sugestive pentru deficitul de fier.
- 1032 glicemii efectuate. Dintre acestea, 32.94% au valori normale (60 – 99 mg/dl), 45.94% au glicemii bazale modificate (100 – 125 mg/dl) și 21.12% au diabet zaharat (peste 126 mg/dl).
- 502 dermatoscopii efectuate. Dintre acestea, 40 au primit recomandări de control suplimentar, dar 20 dintre ei l-au refuzat, deși le-a fost oferit gratuit, în cel mai apropiat oraș. Dintre cele 20 persoane care au mers la dermatolog, 9 au primit diagnosticul de cancer de piele – 6 carcinom bazocelular, 2 carcinom spinocelular, 1 melanom. Pentru 8 urmează confirmarea la biopsie, 1 este confirmat și excizat.
- Cancer mamar:
- 574 ecografii efectuate. Dintre acestea, 47 femei au primit recomandări pentru mamografie. Doar 29 au mers, deși toate femeile puteau beneficia de mamografii gratuite în regim de urgență și chiar de transport gratuit dacă aveau nevoie. Dintre cele 29 femei, 3 au făcut biopsii și pentru două medicii au confirmat diagnosticul de cancer mamar.
- 77% dintre femeile prezente la testări nu și-au făcut niciodată o ecografie mamară, iar 19% au făcut-o înainte de 2019. Doar 4% au făcut ecografia în 2020 sau 2021.
- 47% dintre femeile prezente la testări nu s-au palpat niciodată.
- Control urologic:
- 650 ecografii renale efectuate
- 59 recomandări de control suplimentar
- 38 controale suplimentare efectuate
- 3 suspiciuni de cancer (urmează confirmarea la cistoscopie)
- 341 teste PSA* efectuate. 9% dintre bărbații testați au valori crescute ale PSA și necesită investigații suplimentare în vederea stabilirii unui diagnostic.
- Celulele prostatei, atât cele normale, cât și cele maligne produc o proteină denumită antigenul specific prostatic (PSA). Testul PSA măsoară nivelul de PSA din sânge. În condiții normale, bărbații au niveluri scăzute de PSA, dar dacă prostata nu mai funcționează normal, ajunge mai mult PSA în sânge, indicând prezența bolii.
- Biochimie urinară și sediment – 673 analize efectuate. 63% dintre persoanele testate prezintă aspecte caracteristice unei afecțiuni (diabet zaharat, afectare renală), dar și ale unei infecții urinare.
- Scorul inimii (calculat pentru 648 de persoane, conform recomandărilor europene, pe baza criteriilor: sex, vârstă, tensiune, nivel colesterol, fumător/nefumător):
- Risc scăzut – 25.12%
- Risc moderat – 47.10%
- Risc crescut – 20.10%
- Risc foarte crescut – 6.68%
- 745 teste anticorpi COVID SARS-COV-2* – anticorpi neutralizați anti-proteină spike. 78% dintre persoanele testate fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat împotriva COVID-19. Dintre acestea, peste 30% au valori între 100 și 1000 UI/mL, iar 26% peste 1000 UI/mL.
- Valori de referință și interpretarea rezultatelor: 0.8U/mL – Negativ, ≥ 0.80 U/mL – Pozitiv
- Radiografii pulmonare
- 947 chestionare realizate
- 24 recomandări pentru radiografie
- 11 radiografii efectuate
- 0 cazuri de cancer
Numai în ultimii patru ani, în timpul caravanei au fost diagnosticate 7 femei cu cancer mamar și 13 persoane cu cancer de piele.
Campania „Nu am făcut destul” este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Asociația Pacienților Cronici din România (APCR). În acest an, campania este susținută de companiile Janssen, Pfizer, Roche, Servier, Merck, Synevo România, Novartis, Bristol Myers Squibb, Sanofi, Farmaciile Alphega, AstraZeneca.
Parteneri medicali: Caravana cu medici, Medist Imaging, Împreună pentru Sănătatea Rurală, Asociația Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici din Constanța.