Cluj-Napoca: O femeie este cercetată de poliție după ce organizatorii UNTOLD au sesizat că vindea pe internet brățări de triaj epidemiologic
O femeie este cercetată pentru furt de poliţiştii clujeni, după ce au fost sesizaţi de reprezentanţii Festivalului UNTOLD despre faptul că pe internet sunt comercializate brăţări de triaj epidemiologic, transmite Agerpres.
„În cursul zilei de ieri, 10 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie au demarat verificări, în urma unei sesizări primite din partea reprezentanţilor festivalului UNTOLD, despre faptul că pe o platformă de socializare online a fost observat un anunţ prin care o persoană de sex feminin oferea spre vânzare brăţări de triaj epidemiologic pentru persoane testate negativ cu virusul Covid-19”, se arată într-o informare trimisă, sâmbătă, de IPJ Cluj.
Persoana respectivă este cercetată pentru furt.
„Au fost derulate cu operativitate activităţi, fiind identificată persoana care ar fi pus spre vânzare brăţările nedestinate comercializării, constatându-se faptul că acestea ar fi fost sustrase de la Centrul de testare al virusului Covid-19, situat pe strada Splaiul Independenţei, din municipiul Cluj-Napoca. Sunt continuate cercetările privind săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”, se menţionează în informarea IPJ Cluj.