Sari direct la conținut

Bistriţa-Năsăud: Turişti aflaţi în drumeţie în Munţii Călimani, coborâţi de jandarmi, după ce s-au întâlnit cu un urs / Oamenii s-au adăpostit până la sosirea echipajelor

HotNews.ro
Drumetie, Foto: USER UPLOADED
Drumetie, Foto: USER UPLOADED

Trei turişti aflaţi într-o drumeţie în Munţii Călimani au anunţat jandarmii, sâmbătă, după ce un urs le-a ieşit în cale. Jandarmii i-au însoţit pe cei trei până în zona unde aveau parcată maşină. Turiştii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud, sâmbătă, o femeie în vârstă de 51 ani şi doi bărbaţi de 38 ani şi 36 de ani din Bistriţa, care se aflau într-o drumeţie în Munţii Călimani, în apropierea refugiului de sub Vârful Bistriciorul, au apelat la sprijinul jandarmilor montani anunţând la 112, faptul că la întoarcerea de pe un traseu montan le-a ieşit în cale un urs.

“Turiştii s-au adăpostit la refugiul montan până sosirea jandarmilor. Ajunşi la faţa locului jandarmii i-au însoţit pe cei trei turişti până la drumul forestier Colbu, din apropierea localităţii Miţa, unde aveau parcat autovehiculul proprietate personală”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că starea de sănătate a turiştilor nu a fost afectată şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro