Sari direct la conținut

Incendiu la o fabrică de dezinfectanți în India: Cel puțin 15 morți VIDEO

HotNews.ro
Incendiu India, Foto: Captura video
Incendiu India, Foto: Captura video

Cel puțin 15 persoane au fost ucise luni într-un incendiu la o fabrică de dezinfectanți din orașul Pune din vestul Indiei, a anunțat poliția, relatează AFP.

„Am găsit 15 cadavre până acum”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției locală. „Incendiul a început în jurul orei 16:15 într-o fabrică de dezinfectanți, nu știm ce a declanșat incendiul”.

Aceeași sursă nu a putut specifica dacă au existat persoane rănite sau care sunt date dispărute.

Fabrica este situată la marginea orașului Pune, într-un sat, potrivit cotidianului Times of India.

Victimele au fost prinse în fabrică când focul a izbucnit după o explozie într-un dispozitiv, a adăugat cotidianul, citând oficialii locali.

India suferă în mod regulat dezastre industriale pe care experții le atribuie unei planificări deficitare și aplicării deficitare a reglementărilor de siguranță.

Premierul Narendra Modi și-a exprimat condoleanțele. Compensația financiară va fi plătită familiilor morților și răniților, a scris el pe Twitter.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro