Sari direct la conținut

Vaccinuri: Biden spune că jumătate dintre liderii mondiali îi cer ajutorul

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: AFP / Profimedia Images
Joe Biden, Foto: AFP / Profimedia Images

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat marți că aproape jumătate dintre liderii lumii i-au cerut vaccinuri anti-Covid-19, reafirmându-și promisiunea de ajutor, rămânând însă evaziv în ceea ce privește momentul, potrivit AFP.

„Toate țările lumii se uită la noi”, a explicat el în timpul unui schimb cu guvernatorii pentru a face bilanțul vaccinării în Statele Unite. „40% dintre liderii planetei mă întreabă dacă îi putem ajuta”, a continuat el.

„Vom încerca”, a adăugat el, fără a furniza cifre sau un calendar și insistând asupra dorinței sale de a acorda prioritate americanilor.

„Cred că putem produce mult mai multe vaccinuri”, a spus el.

Șeful Casei Albe a reamintit că Statele Unite au promis până acum să furnizeze 60 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca către țări terțe.

Mai mulți șefi de stat sau de guvern și-au exprimat frustrarea față de atitudinea Washingtonului cu privire la această problemă.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut „un schimb liber de componente” și „o deschidere a pieței vaccinurilor”.

Președintele francez Emmanuel Macron, la rândul său, a cerut Statelor Unite să „pună capăt interdicțiilor de export, nu numai a vaccinurilor, ci și a componentelor acestor vaccinuri, care împiedică producția”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro