Sari direct la conținut

Ziua Europei. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli: „Avem nevoie de o Europă care nu se izolează la Bruxelles”

HotNews.ro
Ziua Europei. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli: „Avem nevoie de o Europă care nu se izolează la Bruxelles”

Avem nevoie de o Europă care nu se izolează la Bruxelles şi care acordă cetăţenilor ei spaţiu şi mai multă putere, a afirmat preşedintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, într-un mesaj difuzat în social media cu ocazia Zilei Europei.

Preşedintele PE a făcut totodată apel la implicare, subliniind că „identitatea europeană continuă să existe numai dacă ne implicăm”, şi şi-a manifestat optimismul, declarându-se „sigur” că „putem spera să avem un viitor european mai bun”, relatează Agerpres.

David Sassoli a amintit că anul acesta, pe 9 mai, pe lângă aniversarea Declaraţiei Schuman, primul pas spre Uniunea Europeană de astăzi, are loc lansarea oficială a Conferinţei privind viitorul Europei, o „conferinţă dedicată oamenilor, oamenilor din întreaga Uniune, celor care muncesc, studiază şi duc o viaţă normală”.

„Ei aşteaptă de la Europa soluţii pentru problemele care îi privesc. Europa nu este nici dedicată celor privilegiaţi, nici nu este proprietatea lor. Europa este a tuturor”, a insistat politicianul italian.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro