Sari direct la conținut

Numărul copiilor, la un minim record în Japonia

HotNews.ro
Elevi in Japonia, Foto: www.mext.go.jp
Elevi in Japonia, Foto: www.mext.go.jp

Numărul copiilor sub 14 ani din Japonia a scăzut cu aproximativ 190.000 la un nivel record de 14,9 milioane, înregistrat la 1 aprilie, potrivit datelor anuale date publicităţii marţi de Ministerul nipon de Interne, informează agenția DPA, preluată de Agerpres.

Aceasta înseamnă că numărul copiilor din a treia economie ca mărime din lume scade de 40 de ani consecutivi. În prezent, proporţia de copii din totalul populaţiei a scăzut la un nivel record de doar 11,9%.

În prezent, peste un sfert din populaţia Japoniei are peste 65 de ani.

Având în vedere rata scăzută a natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, numărul de locuitori din Japonia ar putea scădea de la nivelul actual de aproximativ 127 milioane până la mai puţin de 100 de milioane în 2053, potrivit estimărilor oficiale.

La baza acestei scăderi stă tendinţa tinerilor japonezi de a se căsători din ce în ce târziu şi de a amâna naşterea primului lor copil.

În unele sectoare ale economiei japoneze exista deja o lipsă acută de forţă de muncă, parţial din cauza imigraţiei relativ scăzute.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro