VIDEO Aurescu: UE să ia în calcul posibilitatea unor eventuale sancțiuni, dacă va fi nevoie, în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi
România consideră că Uniunea Europeană ar trebui să aibă o atitudine mai activă în dosarul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi și să ia în calcul posibilitatea unor eventuale sancțiuni în acest caz, dacă va fi nevoie, afirmă ministrul de Externe Bogdan Aurescu.
Declarațiile făcute în această dimineață inainte de începerea Consiliului Afaceri Externe la Bruxelles / My statement this morning before the start of the Foreign Affairs Council in Brussels https://t.co/QLcayubaua
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) September 21, 2020
„Poziția României este că Uniunea Europeană ar trebui să aibă o atitudine mai activă în dosarul otrăvirii lui Navalnîi. Împreună cu colegii din Lituania, Letonia, Estonia, Danemarca și Polonia am adresat o scrisoare Înaltului reprezentant Josep Borrell prin care cerem o asemenea poziționare, pentru că Rusia trebuie să-și îndeplinească obligațiile, să înceapă o investigație imparțială și transperantă și să coopereze pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice. Și credem că ar trebui să luăm în calcul posibilitatea unor eventuale sancțiuni, dacă va fi nevoie, în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi”, a afirmat Bogdan Aurescu.
El a făcut aceste declarații luni, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale UE, pe agenda discuţiilor aflându-se situaţia din Mediterana de Est, cea din Liban, relaţiile UE – China şi UE – Rusia, precum și evoluţiile din Belarus. Înaintea reuniunii, ministrul Aurescu a participat alături de ceilalţi miniştri UE la un mic dejun de lucru cu Svetlana Tihanovskaia, lider al opoziţiei belaruse.