Coronavirus: Hong Kong va suspenda cursurile școlare
Autorităţile din Hong Kong sunt decise să anunţe suspendarea cursurilor instituţiilor de învăţământ din cauza unei creşteri substanţiale a numărului cazurilor de COVID-19 cu transmitere locală, ceea ce a alimentat temerile privind un nou val al epidemiei în fosta concesiune britanică, informează Reuters, citat vineri de Agerpres.
Cotidianul South China Post a citat o sursă medicală potrivit căreia încă cel puţin 30 de persoane au fost testate pozitiv la noul coronavirus.
Joi, în Hong Kong au raportat 42 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 34 cu transmitere locală, ceea ce înseamnă a doua zi consecutivă de creştere a numărului infecţiilor locale.
Numărul total al cazurilor de COVID-19 în Hong Kong a ajuns, din luna ianuarie până în prezent, la 1.366. Şapte pacienţi cu această boală au decedat în Hong Kong în perioada menţionată.