Sari direct la conținut

Siria acuză Israelul că ar fi organizat un atac împotriva unui aeroport militar sirian

HotNews.ro
Siria acuză Israelul că ar fi organizat un atac împotriva unui aeroport militar sirian

Forțele militare israeliene ar fi lansat marți un atac cu rachete asupra unui aeroport militar din centrul Siriei, a declarat o sursă militară siriană, potrivit agenției oficiale de presă Sana, citată de Le Figaro.

Sursa citată susține că atacul israelian ar fi produs doar pagube materiale. „Forțele aeriene israeliene au lansat o nouă agresiune împotriva unui aeroport. Imediat, forțele antiaeriene au intervenit și au doborât mai multe dintre rachetele lansate”, adaugă sursa militară, citează Mediafax.

„Patru rachete au lovit zona vizată”, a adăugat sursa, care susține că atacul s-a soldat „doar cu pagube materiale”.

Atacul ar fi avut loc în provincia Homs, în jurul orei locale 22:00 (22:00, ora României, n. red.). Reprezentanții forțelor israeliene au refuzat să comenteze până în acest moment acuzațiile.

Incidentul vine pe fondul tensiunilor crescute dintre Statele Unite și Iran, la o săptămână după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, în urma unei operațiuni militare americane.

De la începutul războiului civil din Siria, în 2011, Israelul a efectuat mai multe raiduri în această țară împotriva regimului de la Damasc și a aliaților acestuia, amintește Le Figaro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro