Premiile Oscar 2026: Cele zece filme care se bat pentru marele trofeu
O incursiune demonică în blues-ul afro-american, un thriller excentric despre tendințele extremiste din Statele Unite, o tragedie shakespeariană: cea de-a 98-a ediție a premiilor Oscar merită urmărită, notează France Presse.
Iată care sunt cele zece lungmetraje aflate în competiție pentru statueta care va fi acordată duminică noapte celui mai bun film
„Bugonia”
Cu „Bugonia”, Yorgos Lanthimos , cunoscut pentru filme precum „Poor Things” sau „The Favourite” aplică umorul său sarcastic și absurd sferei conspiraționiste.
Teddy, interpretat de Jesse Plemons, este convins că Michelle, șefa unei mari companii farmaceutice interpretată de Emma Stone, este o extraterestră malefică. El îl convinge pe vărul său naiv să o răpească pentru a salva planeta.
Ar putea nebunia lui să fie justificată? Și de ce acest fanatic inspiră atâta compasiune?
Filmul ține spectatorul cu sufletul la gură până la un final al naibii de nebunesc. Aparent puțin prea mult pentru Academie, deoarece „Bugonia” nu pare să aibă șanse la premiu, potrivit AFP.
„F1, The Movie”
Academiei îi place să nominalizeze în fiecare an unul sau două blockbustere, pentru a onora aceste filme care cheltuiesc fără măsură și finanțează măiestria de vârf a Hollywoodului.
Regizat de cineastul din spatele filmului „Top Gun: Maverick”, „F1, The Movie” și-a asigurat un loc în lista nominalizărilor la Oscar din acest an, în detrimentul filmului „Avatar”.
Cu Brad Pitt în rolul unui pilot veteran rebel, intriga urmează un model consacrat, învelit într-o ambianță sonoră demnă de marile circuite.
În ciuda celor 630 de milioane de dolari încasate de film la box-office, podiumul Oscarurilor pare de neatins.
„Frankenstein”
Este vorba de un proiect de suflet, purtat de zeci de ani de Guillermo del Toro, regizor deja acoperit de Oscaruri pentru „The Shape of Water” și „Pinocchio” .
Apreciat de Academie, cineastul mexican obține o nouă nominalizare, în ciuda criticilor divizate cu privire la ultimul său film.
Costumele, machiajul și decorurile magistrale îi vor aduce aproape sigur un Oscar în categoriile tehnice, dar probabil nu și titlul de cel mai bun film.
„Hamnet”
Bazat pe un roman care imaginează viața sumbră și devastată de ciumă a lui William Shakespeare și a soției sale Agnes, acest film al lui Chloe Zhao – deja premiată cu un Oscar pentru „Nomadland” – este o tragedie cutremurătoare, filmată somptuos.
A câștigat marele premiu la Festivalul de la Toronto. Dar, la mai bine de 25 de ani după ce „Shakespeare in Love” a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, această nouă variațiune asupra vieții dramaturgului britanic nu pornește ca favorită.
„Marty Supreme”
Poveste inspirată liber din viața unui campion american de ping-pong, „Marty Supreme” se bazează în întregime pe interpretarea lui Timothée Chalamet în rolul unui sportiv plin de sine.
Șansele peliculei la Oscaruri au de suferit din această cauză.
Actorul franco-american poate încă câștiga statueta pentru cel mai bun actor, în ciuda recentei polemici generate de declarațiile sale despre operă și balet. Dar filmul, la rândul său, are șanse reduse să pretindă la titlul suprem.
„One Battle After Another”
Thrillerul nebunesc al lui Paul Thomas Anderson, care urmărește peripețiile unui fost revoluționar distrus de droguri și alcool, forțat să se adune pentru a-și salva fiica din ghearele unui supremacist alb, este marele favorit.
Cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, alături de Sean Penn și Benicio Del Toro în roluri secundare de lux, acest film despre deviațiile extremiste din Statele Unite rezonează cu America polarizată de astăzi.
A câștigat aproape toate premiile importante din ianuarie.
„Sentimental Value”
Regizorul danez-norvegian Joachim Trier fusese deja nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film internațional, cu drama sa romantică „Julie (în 12 capitole)”.
Acum concurează pentru premiul suprem, grație filmului „Sentimental Value”, o producție cu aceeași actriță principală, Renate Reinsve, și cu o notă de glamour hollywoodian datorită americancei Elle Fanning.
Un meta-film despre viața de cineast și repercusiunile acesteia asupra familiei, această producție are argumente serioase pentru a fi aleasă cel mai bun film internațional, dar subiectul său rămâne probabil prea de nișă și introspectiv pentru Oscarul pentru cel mai bun film.
„Sinners”
Acest film îndrăzneț, o odă adusă identității „black” în care melancolia blues-ului și vampiri creează o poveste cu rănile Americii, realizează o revenire spectaculoasă și ar putea foarte bine să câștige Oscarul suprem.
Operă hibridă semnată de Ryan Coogler, „Sinners” navighează între thrillerul istoric, filmul de groază și musicalul. A strâns 370 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, o performanță care încununează un pariu creativ riscant.
Michael B. Jordan interpretează rolul a doi gemeni mafioți care se întorc în Mississippi natal, marcat de segregarea din anii 1930. Ei visează să deschidă un bar clandestin, dar se lovesc de forțe supranaturale.
Poate acest lungmetraj să învingă disprețul Academiei față de filmele de groază? Suspans.
„The Secret Agent”
Câștigarea premiului pentru cel mai bun film străin ar aduce Braziliei al doilea Oscar consecutiv, după „I’m Still Here” de anul trecut.
La fel ca predecesorul său, „The Secret Agent” are ca fundal dictatura militară din țară din anii ’70. Într-o atmosferă apăsătoare, acest thriller relatează ușurința dezarmantă cu care un industriaș poate pune un preț pe capul unui universitar pe care l-a luat în vizor.
Este suficient pentru a pretinde și Oscarul pentru cel mai bun film? Probabil că nu.
„Train Dreams”
O perspectivă fascinantă asupra colonizării nord-vestului Statelor Unite, ancorată într-o poveste tragică, este micuțul din ceremonie.
Acest film independent a fost selectat pentru festivalul de la Sundance, înainte de a fi cumpărat de Netflix și propulsat în cursa pentru Oscaruri. Nominalizarea sa este deja o victorie.
Până să aflăm care va fi cel mai bun film de anul trecut, potrivit Academiei Americane, anti-Oscarurile, adică Premiile Zmeura de Aur, au decis deja are a fost cel mai prost film din 2025.