Sari direct la conținut

Despescu, după acuzațiile de plagiat în teza de doctorat: Activitatea pentru elaborarea și redactarea acestei lucrări am desfășurat-o respectând legislația în domeniu

HotNews.ro

​Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a precizat, după articolul Pressone, că respinge acuzațiile potrivit cărora și-ar fi plagiat teza de doctorat susținută în urmă cu 10 ani, iar activitatea privind realizarea acestei lucrări a fost derulată respectând legislația în domeniu, scrie Mediafax.

„Resping ferm orice acuzație referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă privește. Întreaga activitate pentru elaborarea și redactarea acestei lucrări am desfășurat-o respectând legislația în domeniu. Așa cum am mai declarat, susțin orice investigație legitimă a oricărui jurnalist sau orice evaluare de ordin academic cu privire la activitățile mele, atâta timp cât acestea sunt obiective și au ca scop aflarea adevărului”, se arată în punctul de vedere al lui Bogdan Despescu.

Precizările vin după ce Pressone a scris că Bogdan Despescu, în prezent secretar de stat în MAI, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat despre criminalitatea în domeniul achizițiilor publice. Teza de doctorat a fost susținută în urmă cu 10 ani.

Recent, Departamentul de informații și protecție internă (fostul „Doi și-un sfert„) și Direcția generală anticorupție (DGA) au fost trecute sub coordonarea lui Despescu. Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne în noiembrie 2019. Acesta a fost eliberat din funcția de șef al Poliției Române la începutul anului 2018, la propunerea lui Carmen Dan, ministru de Interne la acel moment. Demersul a venit după ce a izbucnit cazul polițistului acuzat de agresiune sexuală. Ulterior, Bogdan Despescu a transmis un mesaj colegilor săi, în care a spus că în cazul de mai sus a acționat corect. Acest lucru se arată și în cercetarea disciplinară efectuată pe numele său la cererea conducerii MAI. Concluziile cercetării disciplinare au subliniat că față de Despescu nu se poate stabili vreo vinovăție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro