Mesajul lui Iohannis, la final de campanie: „Astăzi, dragii mei, spun – la vot”
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, vineri, înaintea încheierii campaniei electorale, prin care i-a îndemnat pe români să meargă la vot, la alegerile prezidențiale de duminică.
„Pesediștii au vrut să frângă calea democratică a României, au vrut să acapareze întreg sistemul de justiție, să îl politizeze. Și culmea culmilor au finalizat cu un atac fizic asupra românilor, la acel protest de la București în 10 august. Mare, mare rușine! Noi am, voi și cu mine, am luat partea românilor și am oprit efectiv toate aceste prostii. Am mers mult prin țară, mai mult decât unii care se plimbă recent prin țară și mă acuză că nu am fost niciodată. Eu în cunosc pe români, majoritatea întâlnirilor nu au fost de campanie, au fost pur și simplu întâlniri cu românii ca să îmi spună păsurile lor. Majoritatea cam 90% dintre solicitările românilor care au venit să îmi spună fiecare ce voia, domnule președinte să ne scăpați de PSD și am reușit”, a afirmat Klaus Iohannis, vineri, la o întâlnire cu simpatizanții din Râmnicu-Vâlcea.
Acesta a adăugat că PSD nu a dispărut și rămâne un adversar redutabil.
„Dar să nu ne amăgim. PSD-ul nu a dispărut. PSD a fost înlăturat de la Putere. PSD rămâne un adversar redutabil, pentru a scăpa România de pesedism e nevoie să îi convingeți pe români să meargă la vot. Noi suntem dintre aceia care vor să facă ordine prin vot liber, democratic și pentru asta mergeți și convingeți oamenii să meargă la vot la prezidențiale, la locale, la parlamentare și abia după aceea, cu o altă majoritate în Parlament vom începe adevărat reconstrucție a României. Mă angajaez în fața dumneavoastră că voi aduna toate forțele democratice din România și vom reconstrui această frumoasă țară, patria noastră, România”, a completat șeful statului.
El a cerut votul românilor la alegeri.
„Vă mai spun ceva. Acuma la final de campanie vă spun ceva ce nu am spus niciodată în campanie: dragii mei, dragi români, dați-mi votul vostru, nu numai pentru un politician care este dedicat cu trup și suflet României și românilor. Dați-mi votul vostru pentru un concept pentru viitorul României, pentru un concept care se numește România normală. Până acum la final de întâlnire am spus la treabă. Astăzi, dragii mei, spun – la vot”, a conchis președintele Iohannis.
Campania electorală s-a desfășurat pe o perioadă de 30 de zile și se încheie sâmbătă dimineața, la ora 7.00.
Sursa: Mediafax