Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcționarea guvernului
Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat, luni, că, în contextul reorganizării autorităților din subordinea guvernului, deși nu este varianta pe care o preferă, Executivul PNL va trebui să emită o Ordonanță de Urgență pentru a modifica structura guvernamentală, potrivit Mediafax.
„Nu-mi plac OUG, dar vom fi obligați să emitem OUG, pentru că este absolut necesar să reglementăm funcționarea guvernului, a agențiilor, a autorităților și a celorlalte structuri ale administrației care se află în subordinea guvernului. Vom opera, cu siguranță, modificări și-n ceea ce privește structura altor instituții și vom folosi toate prevederile legale pentru a ne asigura că inclusiv funcționarii publici, mai ales în cadrul ministerelor care suferă modificări, sunt suficient de pregătiți și dispuși să aplice programul nostru de guvernare.”, a afirmat premierul desemnat, luni.
Chestionat dacă PNL ia în calcul păstrarea anumitor persoane, secretari de stat, din cadrul PSD, premierul desemnat a răspuns: „Nu. Sunt suficienți oameni capabili, și-n PNL, și-n cadrul partenerilor sociali cu care am colaborat de-a lungul timpului, care pot să furnizeze suficientă expertiză, pe orice poziție de demnitate publică, la nivel guvernamental, indiferent că e vorba de ministru, secretar de stat, președinte de autoritate, de agenție sau alte nivele decizionale.”
Despre persoanele care ocupă funcții dinaintea guvernării PSD, Ludovic Orban a afirmat: „În mod evident, ministrul desemnat, cel care va conduce ministerul, are posibilitatea să facă o evaluare a tuturor celor care lucrează în minister, dar v-am spus, din punctul meu de vedere, cred că este nevoie de o schimbare radicală.(…) Este prematur să facem o evaluare, dar vom pregăti în momentul elaborării actului normativ, și o evaluare privind impactul asupra personalului”.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, va relua, marți și miercuri, întâlnirile cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru constituirea unei majorități parlamentare necesare învestirii noului guvern.