Mike Pence consideră că Hunter și Joe Biden trebuie investigați de autoritățile din China și Ucraina
Vicepreședintele american Mike Pence a reiterat joi apelul făcut de Donald Trump privind investigarea lui Joe Biden și a fiului acestuia de către autoritățile din Ucraina și din China, afirmând că oamenii din SUA merită să știe adevărul, relatează Mediafax citând Reuters.
„Oamenii din SUA au dreptul să știe dacă fostul vicepreședinte Joe Biden și fiul acestuia au profitat de funcție”, a declarat Pence.
„Când ai a doua cea mai înaltă poziție în administrația prezidențială ai responsabilități unice – nu doar să ai un caracter mai presus de incorectitudine, ci și să fii mai presus de aparența incorectitudinii, așadar, în acest caz, există cu siguranță întrebări la care trebuie să fie găsit un răspuns”, a adăugat Pence.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că autoritățile din Ucraina și din China ar trebui să îi investigheze pe fostul vicepreședinte Joe Biden și pe fiul acestuia.
Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.
În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.