Un polițist din Suceava s-a împușcat în cap. Agentul, găsit de colegii de secție care îi văzuseră mesajul suicidar de pe Facebook
Un agent de la Secţia de Poliţie Dărmăneşti a ajuns la spital în stare gravă după ce, luni seara, a încercat să se sinucidă cu pistolul din dotare, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Sursa citată a spus că polițistul avea 32 de ani, nu avea copii, era divorţat, iar în cursul zilei de luni s-ar fi întâlnit cu fosta soţie, fapt ce ar fi putut să favorizeze luarea unei astfel de decizii.
Poliţistul a fost găsit în zona cartierului Tineretului la ieşirea din Suceava spre Salcea, era în maşina personală, cu o rană gravă la cap, prin împuşcare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, agentul a fost căutat de colegi în urma unei postări pe o reţea de socializare în care-şi exprima intenţiile suicidare.
”Am înţeles că în cursul zilei de astăzi s-a întâlnit cu fosta nevastă, el fiind divorţat de curând, şi a avut o discuţie, şi are intenţii suicidare. După ce a postat mesajul respectiv, colegii lui de secţie l-au căutat şi l-au găsit în maşina personală cu o plagă prin împuşcare în zona capului (…) Un echipaj medical l-a preluat (…) A intrat într-o intervenţie chirurgicală, dar prognosticul era rezervat (…) L-au băgat în operaţie la Neurochirurgie, la Suceava (…) Noi am întrebat dacă e cazul să sunăm pentru elicopter, dar medicii au spus că vor decide după operaţie dacă e cazul să fie transferat”, a spus Epureanu.
Potrivit lui Epureanu, poliţistul a fost evaluat psihologic în luna februarie a acestui an.