Sari direct la conținut

Macron și stânga franceză, pact pentru blocarea extremei-drepte în turul doi al alegerilor: peste 200 de candidați, retrași pentru a evita divizarea votului

HotNews.ro
Macron și stânga franceză, pact pentru blocarea extremei-drepte în turul doi al alegerilor: peste 200 de candidați, retrași pentru a evita divizarea votului
Marine Le Pen. FOTO: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia

Stânga franceză și blocul centrist al președintelui Emmanuel Macron și-au intensificat marți eforturile depuse pentru limitarea câștigurilor extremei-drepte în turul doi al alegerilor parlamentare, care va avea loc duminică, pe 7 iulie. Scopul celor două forțe este acela de a împiedica o majoritate absolută a Adunării Naționale (RN), care duminică a câștigat primul tur al scrutinului, scriu Le Monde și Reuters.

Peste 200 de candidați de mai multe culori politice se vor retrage din competiția electorală, pentru a evita divizarea votului și pentru a facilita o victorie împotriva candidaților partidului Adunarea Națională (RN), al lui Marine Le Pen, scrie Le Monde.

Potrivit informațiilor cotidianului francez, este vorba despre 127 de candidați ai alianței stângii, Noul Front Popular (NFP), și de 75 de candidați ai coaliției centriste Ensemble.

RN-ul lui Marine Le Pen a ieșit învingător în primul tur al alegerilor legislative anticipate de duminică, în fața NFP, care adună stânga radicală, pe socialiști, ecologiști și comuniști, și a blocului centrist al lui Macron.

Lupta decisivă pentru aproape 500 de mandate parlamentare (din totalul celor 577) se dă însă în turul al doilea. Cum în aproximativ 300 de circumscripții, lupta se dă între trei candidați, retragerea oamenilor fără perspective de victorie ar trebui să sporească șansele celor rămași în cursă, care luptă împotriva RN. În teorie.

Ce urmează după victoria istorică a lui Le Pen în primul tur al alegerilor parlamentare din Franța. Cât de aproape este extrema-dreaptă să intre la guvernare

Institutele de sondare a opiniei au estimat după primul tur de scrutin că în final, RN are șanse să obțină între 250-300 de locuri în parlament, în condițiile în care 289 de mandate ar fi suficiente pentru formarea unei majorități și pentru instalarea la guvernare.

Dar analizele erau valabile înainte de retragerile tactice și de apelurile transpartinice adresate alegătorilor de a susține candidatul cel mai bine plasat pentru a învinge RN.

„Meciul nu s-a încheiat”, a concluzionat primărița socialist al Parisului, Anne Hidalgo, pentru France 2. „Trebuie să ne mobilizăm toate forțele”, a spus ea.

Frontul Republican

Așa-numitul „front republican”, alianța transpartinică pentru blocarea extremei-drepte, era încă incertă zilele trecute, după ce unii aliați ai lui Macron au spus că nu susțin retragerea candidaților lor, dacă acest lucru va favoriza partidul Franța Nesupusă (LFI) al lui Jean-Luc Melenchon, cel mai radical partid din alianța stângii.

În timpul campaniei, guvernul lui Macron a atacat în mod repetat extremekle de stânga și de dreapta, susținând că ambele reprezintă un pericol pentru țară.

Însă Macron a declarat luni, în cadrul unei reuniuni cu ușile închise a miniștrilor de la Palatul Elysee, că prioritatea principală este blocarea RN de la putere și că candidații LFI ar putea fi susținuți dacă este necesar.

„Frontul republican” a mai funcționat în trecut – spre exemplu în 2002, când alegătorii de toate culorile l-au sprijinit în mod covârșitor pe Jacques Chirac, care l-a învins pe tatăl lui Le Pen, Jean-Marie, în cadrul unei competiții prezidențiale.

Harta care explică victoria uriașă a extremei-drepte la alegerile din Franța. Partidul lui Le Pen, de la câțiva deputați, la o forță dominantă în politică

Macron s-a folosit și el de un front republican tot mai slăbit pentru a o învinge de două ori pe Marine Le Pen în alegerile prezidențiale.

Însă, au avertizat unii analiști, nu este sigur că alegătorii de azi mai sunt dispuși să urmeze îndrumările liderilor politici cu privire la omul pe care trebuie să-l voteze.

Le Pen asigură că nu va intra la guvernare dacă nu va avea majoritatea

Marți, Le Pen și-a repetat afirmația că RN nu va încerca să formeze un guvern dacă ea și aliații săi nu vor avea o majoritate viabilă în parlament.

„Nu putem fi de acord să formăm un guvern dacă nu putem acționa. Aceasta ar fi cea mai mare trădare a alegătorilor noștri”, a declarat ea la radio France Inter.

Anticipând tensiunile care ar putea să apară în cazul unei „coabitări” a unui guvern RN cu președintele Macron, Le Pen s-a referit la speculațiile din presă conform cărora șeful statului intenționează să facă numiri cheie în sectorul public, menite să împiedice RN să își pună în aplicare politicile.

Deși nu a spus că are vreo dovadă în acest sens, Le Pen a afirmat că orice astfel de mișcare ar echivala cu o „lovitură de stat administrativă”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro