Video Congo: Rezultatele alegerilor prezidențiale din 30 decembrie nu au fost făcute publice momentan/ Candidatul Fayulu: Rezultatele nu sunt negociabile
Candidatul opoziției la alegerile prezidențiale din Congo, Martin Fayulu, avertizează oficialii responsabili de procesul electoral din Republica Democratică Congo să nu ”ascundă adevărul”. Tensiunile politice au crescut simțitor în țară de la alegerile care au avut loc pe 30 decembrie 2018 deoarece rezultatele nu au fost făcute încă publice, potrivit BBC.
Fayulu susține că poporul congolez ,,deja cunoaște rezultatele” votului. Anunțul ar fi trebuit să fie făcut în cursul zilei de duminică.
Alegerile vor stabili un succesor pentru Jseph Kabila, care renunță la funcția de președinte după 18 ani în care a condus țara. Kabila a promis că alegerile, care ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu doi ani, sunt primul transfer de putere din Congo de la obținerea independenței în fața Belgiei în 1960.
Succesorul său preferat, fostul ministru de interior Emmanuel Shadary, se confruntă cu o opoziție acerbă din partea lui Fayulu, un fost tital al industriei petroliere, și Felix Tshisekedi, fiul unul lider veteran al opoziției din Congo.
Fayulu a făcut marți un apel la Comisia Electorală Națională din Congo (Ceni) prin care a cerut ,,publicarea rezultatelor provizorii ale alegerilor”. Acesta a adăugat că ,,rezultatele alegerilor nu sunt negociabile.”
Șeful comisiei electorale, Corneille Nagnaa, susține că voturile de la mai multe secții de votare nu au fost momentan numărate.
În acest timp, Biserica Catolică, care a trimis 40 000 de observatori care să asiste la procedura electorală, susține că știe cine a câștigat alegerile. Aceste declarații au fost ferm condamnate de membrii guvernului Kabrila.
În urma votului de luna trecută, serviciile de internet și mesagerie au fost închise în toată țara deoarece guvernul și-a propus să împiedice răspândirea unor rezultate neoficiale.