Sari direct la conținut

Rusia și-a intensificat planurile pentru o posibilă acțiune militară în Ucraina / Blinken: Îi voi spune lui Lavrov că Rusia trebuie să se retragă și să își retragă trupele de la graniță

HotNews.ro
Anthony Blinken, Foto: Profimedia Images
Anthony Blinken, Foto: Profimedia Images

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite sunt profund îngrijorate de dovezile că Rusia a făcut planuri pentru mișcări agresive semnificative împotriva Ucrainei, adăugând că planurile Rusiei includ eforturi de destabilizare a Ucrainei din interior, precum și operațiuni militare la scară largă, relatează Reuters.

„În ultimele săptămâni, Rusia a intensificat planificarea unei potențiale acțiuni militare în Ucraina, inclusiv poziționând zeci de mii de forțe de luptă suplimentare lângă granița cu Ucraina”, a declarat Blinken reporterilor după o întâlnire a miniștrilor de externe ai NATO la Riga.

Blinken a subliniat totodată că la viitoarea întâlnire cu omologul său rău, Serghei Lavrov, îi va spune că Rusia trebuie să își retragă forțele de la granița cu Ucraina, după ce în ultimele luni s-au adunat aici zeci de mii de militari rusi, inclusiv tunuri și tancuri.

Declarațiile lui Blinken vin în contextul în care șeful diplomației americane se va întâlni joi la Stockholm cu omologul său rus Serghei Lavrov, pe fondul unor noi tensiuni militare la graniţa dintre Rusia şi Ucraina.

Relațiile dintre cele două părți au continuat să se deterioreze după anexarea forțată a Crimeei în 2014 și după ce rușii au sprijinit forțele separatiste din regiunea estică a Ucrainei, într-un război care, potrivit Kievului, ar fi dus la uciderea a 14.000 de oameni.

La sosirea la Riga unde au loc discuțiile dintre Ucraina și reprezentanții NATO, ministrul de externe Dmitro Kuleba a lansat un apel către aliați să ia măsuri pentru a descuraja acțiunile Rusiei de la graniță.

Ca parte a acestui set de măsuri, NATO ar trebui să pregătească sancțiuni economice în cazul în care Rusia decide să aplice ”cel mai sumbru scenariu”. O altă măsură ar fi întărirea cooperării militare NATO-Ucraina și a capacităților de apărarea.

Rusia a anunţat că a început exerciţiile militare regulate de iarnă în districtul său sudic, care se învecinează în mare parte cu Ucraina. Nu mai puțin de 10.000 de soldaţi s-au mutat pe terenuri de antrenament în această zonă imensă.

Citește și:

Ucraina cere NATO să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei și să întărească cooperarea militară cu Kievul, în eventualitatea unui atac

Rusia masează din nou trupe la granița cu Ucraina / Tensiuni și îngrijorări la Kiev și în Occident

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro