Bulgaria şi România pe drumul către euro

Ţările central şi est-europene care au aderat la UE s-au angajat să adopte euro îndată ce vor îndeplini condiţiile necesare. Aceste ţări au însă o considerabilă marjă de manevră în ceea ce privește stabilirea momentului în care vor adopta euro. În special două criterii de aderare la uniunea monetară – armonizarea cadrului legislativ cu standardele din zona euro şi participarea în prealabil la Sistemul Monetar European II (European Exchange Rate Mechanism, ERM II) – depind în întregime de politicile statelor respective. Pe de altă parte, instituţiile din zona euro (aşa-numitul ,,Eurogrup’’ şi Banca Centrală Europeană) au şi ele un rol important în procesul de adoptare a euro, mai ales în ceea ce priveşte aprecierea măsurii în care o anumită ţară este pregătită să participe la ERM II.

Ultima ţară excomunistă care a anunţat că a decis să creeze rapid condiţiile necesare pentru intrarea cu succes în ERM II este Bulgaria. Această hotărâre a fost bine primită de instituţiile comunitare, care au acceptat ca Bulgaria să înceapă procedurile necesare în acest scop, însă au impus condiţii mai drastice decât cele cerute ţărilor care au intrat în trecut în zona euro. De asemenea, miniştrii de finanţe ai ţărilor UE (Eurogrup) au declarat că noile condiţii se vor aplica tuturor ţărilor care îşi vor depune canditatura în viitor.

Bulgaria face deja parte, într-o anumită măsură, din uniunea economică şi monetară europeană, deoarece are un regim monetar numit ”currency board”, caracterizat prin fixitatea cursului de schimb al monedei naţionale (leva) faţă de euro. Într-adevăr, o uniune monetară este situaţia economică în care cursurile de schimb nu au nici un rol în reglarea relaţiilor comerciale şi financiare dintre ţările participante, indiferent de cauză: 1) cursurile au fost pur şi simplu desfiinţate prin retragerea din circulaţie a monedelor respective (franc franez, marcă germană, liră italiană etc.) şi înlocuirea lor cu o monedă unică (euro); 2) cursurile sunt fixe, cum au fost, de exemplu, în sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods (1944), ori cum sunt într-o ţară aflată în regim de ”currency board”, în care moneda de referinţă este euro (Bulgaria). (v. şi lucrarea autorului, Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006).

Bulgaria îndeplinește, de asemenea, criteriile formale pentru adoptarea monedei europene, iar guvernul său a declarat că intenţionează să depună în această vară cereri de aderare concomitentă la ERM II şi la Uniunea Bancară Europeană.

Cu toate acestea, instituţiile europene au adoptat o poziţie prudentă faţă de iniţiativa bulgară. Noua atitudine, mai exigentă, a organismelor UE, nu numai faţă de Bulgaria, ci în general faţă de primirea de noi membri, se explică prin perturbaţiile financiare provocate de datoria publică a Greciei şi de scandalurile legate de spălarea banilor în unele noi state membre ale UE, cum ar fi Letonia. După cum rezultă dintr-un comunicat de presă comun al amintitelor organisme comunitare, cerinţele suplimentare privesc cooperarea cu Uniunea Bancară Europeană în materie de supraveghere macroprudenţială şi combaterea corupţiei (http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/07/12/statement-on-bulgaria-s-path-towards-erm-ii-participation/).

Corupţia este, într-adevăr, un fenomen răspândit mai ales în ţările UE cele mai sărace. (https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2017). De aceea, ignorarea calităţii instituţiilor şi a politicilor guvernamentale în soluţionarea cererilor anterioare de aderare la zona euro apare ca o greşeală care a contribuit la criza datoriei publice a unor ţări europene. Prin urmare, înăsprirea criteriilor de aderare înseamnă că aspectele legate de supravegherea bancară şi de convergența instituțională și reală dobândesc o mai mare importanţă în tratarea viitoarelor cereri de aderare la zona euro.

În mod sigur, noile condiții de intrare se vor aplica Croaţiei, ai cărei reprezentanţi au reiterat că intenţionează să se alăture ERM II până în anul 2020. Astfel, la doar o zi după anunţul UE privind Bulgaria, guvernatorul băncii centrale croate a declarat imperturbabil că adoptarea euro este următorul pas firesc pentru Croaţia.

În ceea ce priveşte România, aceasta nu este atât de avansată pe drumul către euro şi nici nu pare la fel de hotărâtă să facă următorii paşi importanţi în această direcţie. Mizând pe faptul că ideea adoptării euro va fi bine primită de majoritatea cetăţenilor (Eurobarometrele arată că majoritatea românilor [68%] continuă să susţină această măsură) şi că le va aduce câştiguri electorale, autorităţile române au anunţat prin ”Programul de convergenţă” adoptat în 2007 că data intrării în uniunea monetară va fi 2011. Ulterior, ele au amânat această dată în repetate rânduri: pentru 2014, 2015, 2019. În septembrie 2016, Preşedintele României a declarat că şi acest din urmă termen, prevăzut pentru aderararea la zona euro în “Programul de convergenţă 2015-2018″ (program adoptat de guvern în aprilie 2015), este nerealist.

Această inconsecvenţă arată că adoptarea euro nu a fost luată niciodată în serios de autorităţile române. Lipsa unei agende clare în acest scop şi chiar blocarea reformelor economice, administrative, legislative şi politice, după intrarea în UE, dovedesc că elitele româneşti, foarte versate în arta lui ,,zicem ca ei şi facem ca noi’’, au adoptat aquis-ul comunitar şi vocabularul european, însă, aceste achiziţii nu sunt decât artificii menite să-i convingă pe eurocraţi că România a iniţiat un proces de însuşire a normelor şi valorilor europene. Din păcate, din comoditate sau incompetenţă, principalele organisme ale UE au acceptat treptat, în bună masură, comportamentul şi explicaţiile elitei autohtone. Rezultatul a fost că în loc să se producă un proces de europenizare, a avut loc un proces de (re)balcanizare a României. Astfel, autorităţile au asimilat legile şi valorile UE la nivel superficial sau declarativ, iar, în realitate, unele dintre trăsăturile clasice ale lumii balcanice, în care grupuri restrânse îşi impun voinţa asupra întregii societăţi, nu numai că au fost perpetuate, ci au fost şi consolidate ca urmare a aderării României la UE. (v. şi V. Roman, Teocraţia ortodoxă moldo-valahă, 1-21, https://revistasingur.ro/altele/19049-viorel-roman-teocraia-ortodox-moldo-valah-1-21.html?q=altele/19049-viorel-roman-teocraia-ortodox-moldo-valah-1-21.html, http://confluente.org/viorel_roman_1532851828.html; v., de asemenea, lucrarea autorului, Tranziţia şi grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, https://www.academia.edu/36098063/TRANZITIA_SI_GRUPURILE_DE_INTERESE).

Ilustrativ pentru versatilitatea autorităţilor române este faptul că poziţia acestora s-a schimbat recent din nou, în sensul că ele au declarat că doresc totuşi ca România să intre în zona euro în 2024. Astfel, la 21 martie a.c., guvernul a înfiinţat cu mare publicitate o „Comisie naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro”, care are ,,rol de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de adoptare a monedei euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti, asumate prin consens de toţi participanţii, ce vor fi incluse în proiectul Planului naţional de adoptare a monedei euro.’’(http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/03/HG-53.pdf). La rândul său, Preşedintele României a afirmat că ,,dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios şi se începe o discuţie aplicată cu nişte măsuri concrete, fiindcă aici este vorba de lucruri concrete, nu de poveşti, atunci sigur se poate lua în viză 2024”(https://www.agerpres.ro/politica/2018/03/23/iohannis-despre-adoptarea-euro-in-2024-am-iesit-din-marja-de-conformare-dar-lucrurile-se-pot-corecta–78942).

La fel ca în cazul Bulgariei, cu privire la România există mari temeri referitoare la fenomenul corupţiei şi la hotărârea autorităţilor de a combate acest flagel. (https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2017). Din acest motiv, ambele ţări balcanice sunt ţinute în afara spaţiului Schengen, iar sistemele lor judiciare sunt monitorizate prin mecanismul MCV – mecanismul de cooperare și de verificare prin care Comisia Europeană evaluează și sprijină evoluția ţărilor respective în direcția eficientizării sistemului administrativ și judiciar.

Din punct de vedere economic, România a îndeplinit la un moment dat toate criteriile nominale de aderare la zona euro, însă se constată că în ultimul timp situaţia s-a deteriorat în privinţa a cel puţin două criterii: stabilitatea preţurilor şi ratele dobânzii pe termen lung. (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2018-european-semester-country-report-romania-en.pdf).

Indicatorii de convergenţă nominală

* – Croaţia, Irlanda, Slovacia

Se observă că singurele criterii nominale pe care România le mai îndeplineşte sunt cel al cursului de schimb, al deficitului bugetar şi al datoriei publice. Evoluţiile recente sunt însă şi în acest domenii îngrijorătoare. Deşi cursul leului se menţine în interiorul bandei de fluctuaţie de ±15%, moneda naţională s-a depreciat recent. De asemenea, se constată că în ultimul timp statul se împrumută masiv şi cu dobânzi din ce în ce mai mai mari: conform informaţiilor din presă, doar săptămâna trecută, de exemplu, guvernul s-a împrumutat cu 592 milioane lei şi 109 milioane euro. Ca urmare, România, care, începând cu anul 2013, face şi aşa obiectul componentei preventive a ,,Pactului de stabilitate și creștere’’, este supusă, începând cu luna iunie 2017, procedurii privind monitorizarea devierii semnificative a indicatorilor privind deficitul bugetar și datoria publică. În cadrul acestei proceduri, previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2018 relevă faptul că România nu își va îndeplini în 2018 şi 2019 obiectivele pe termen mediu privin indicatorii amintiţi: deficitul bugetar şi datoria publică. Totodată, se estimează că implementarea măsurilor de relaxare fiscală anunțate de autorităţi va conduce, în anul 2018, la depășirea plafonului de 1% din PIB aplicabil deficitului bugetar primar structural și la înscrierea evoluţiei volumului datoriei publice pe o tendință ascendentă.

citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro