Sari direct la conținut

Bilanţ: Bărbatul care a intrat cu furgoneta în restaurantul din Münster a ucis două persoane şi s-a sinucis

HotNews.ro

Bărbatul care a intrat sâmbătă cu o furgonetă într-un grup de persoane care se aflau în faţa unui restaurant din centrul vechi al oraşului Münster, vestul Germaniei, a ucis două persoane după care s-a sinucis, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters.

Vehiculul a intrat în oamenii care stăteau la masă în afara localului Grosser Kiepenkerl, o destinaţie populară pentru turiştii care ajung în acest mic oraş universitar., citeaza news.ro.

Herbert Reul, ministrul de Interne al landului Rhine-Westphalia de Nord, unde se află Münster, a declarat televiziunii germane că suspectul era cetăţean german şi că nu „există indicii al unui atentat islamist”.

Anterior, ministerul german de Interne afirmase că cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Andreas Bode a precizat: „La ora 15.27, un vehicul a intrat în zona exterioară restaurantului… trei persoane au fost ucise, 20 rănite, şi şase dintre ele în stare critică”. Bărbatul are a intrat cu o furgonetă în mulţime la Münster era un german de 49 de ani, care ar fi avut probleme psihice, anunţă presa germană.

Münster este centru universitar, cu circa 50.000 de studenţi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro