Sari direct la conținut

Expozitia "Credinta staruitoare: Ortodoxismul in Tara Sfanta" a artistei Dafna Tal, vernisata la Muzeul Satului

HotNews.ro

Expoziţia de fotografie „Credinţă stăruitoare: Ortodoxismul în Ţara Sfântă” aparţinând artistei vizuale Dafna Tal din Israel a fost vernisată, joi, în sala „H.H. Stahl” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Expoziţia cuprinde fotografii care prezintă biserici ortodoxe, ierarhi în timpul slujbelor religioase sau în timp ce-şi fac rugăciunile, dar şi o serie de peisaje, informeaza Agerpres.

Artista a mărturisit că este pentru prima dată când organizează o expoziţie în România şi s-a arătat încântată de condiţii.

„Este prima mea expoziţie în România şi sunt încântată că aceasta are loc în acest spaţiu. În spatele fiecărei imagini este o călătorie cu multe poveşti despre care nu întotdeauna se poate vorbi, iar aceste lucrări au reprezentat o călătorie incredibilă pentru mine. Nu am ştiut de la început că va dura câţiva ani, dar, odată ce am început colaborarea cu Biserica Ortodoxă, am fost vrăjită de profunzimea credinţei şi de locurile incredibile. Am simţit, aşadar, că trebuie să continui acest proiect, să continui să lucrez la el până reuşesc să prind această profunzime. Ca un mic secret, aş vrea să vă spun că niciodată nu am simţit că acest proiect a ajuns la final, însă, după câţiva ani de muncă, curatorul a zis că este destul, pot să mă opresc, este destul şi a trebuit să accept”, a declarat Dafna Tal.

Din punct de vedere artistic, „descoperi o lume atât de bogată, foarte multe straturi şi vrei să spui atât de multe lucruri despre ea”, a mărturisit ea.

„Dar, câteodată, dacă vrei să spui prea multe lucruri, ajungi să nu mai spui, de fapt, nimic, aşa că am decis să mă concentrez pe lumea lăuntrică, pe sentiment. Unul din rezultatele acestei cugetări a fost că toate fotografiile au fost făcute pe timp de noapte, inclusiv peisajele”, a precizat Dafna Tal.

Ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, Tamar Samash, a mulţumit artistei pentru că a acceptat să vină să prezinte expoziţia în România.

„Sunt în România de doi ani şi întotdeauna am admirat expoziţiile de aici şi mi-am spus că într-o zi vom avea o expoziţie aici. În Israel oamenii nu îşi dau seama întotdeauna câte biserici şi câte locuri frumoase avem şi îi sunt recunoscătoare Dafnei pentru posibilitatea de a descoperi acest aspect specific al vieţii ortodoxe din Ţara Sfântă. Am văzut expoziţia în Bulgaria şi mi-am spus că trebuie să o avem şi aici, de asta am rugat-o pe Dafna să aducă această expoziţie aici”, a spus Tamar Samash.

Dafna Tal locuieşte şi profesează în Ierusalim.

Proiectul „Credinţă stăruitoare: Ortodoxismul în Ţara Sfântă” s-a desfăşurat în perioada 2013 – 2015. Aceste fotografii, alături de imagini şi proiecţii video adiţionale, au fost expuse în diverse muzee şi galerii din Europa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro