Sari direct la conținut

Sabina Fati si invitatii sai despre "Ocolul Marii Negre in 90 de zile. Sapte tari, opt granite si o lovitura de stat in prime-time"

HotNews.ro
Sabina Fati: Ocolul Marii Negre in 90 de zile, Foto: Humanitas
Sabina Fati: Ocolul Marii Negre in 90 de zile, Foto: Humanitas

Joi, 8 decembrie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sunteti invitati la dezbaterea prilejuită de apariţia cărţii „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time“ de Sabina Fati. La eveniment vor vorbi Ovidiu Nahoi, Ioan Stanomir, Sabina Fati, Alina Inayeh, director Black Sea Trust, şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

„Fac parte din categoria «conservatorilor» care mai cred încă în diferenţa dintre sexe. Aşa încât, în 2015, am spus despre Sabina Fati că, pentru călătoria de 15 000 de kilometri pe care a făcut-o singură, vreme de 80 de zile, pe Drumul Mătăsii, ar fi meritat premiul «femeia anului».

Şi totuşi nu despre o simplă performanţă cu iz de eroism este vorba în cazul Sabinei Fati. Dacă şi-a pus viaţa în joc, cum, iată, după doi ani, o face din nou, să nu uităm că isprava ei se soldează cu un câştig enorm pentru noi toţi: din călătoria în jurul Mării Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România a rezultat o carte care ne ajută să ne limpezim istoria, geopolitica şi cultura lumii în care suntem aşezaţi. Să ne bucurăm de drumul pe care l-a bătut, ca să fim mai puţin ignoranţi.“ (Gabriel LIICEANU)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro