Sari direct la conținut

Zborul Tarom de la Iasi la Munchen programat pentru miercuri seara a fost anulat

HotNews.ro
Avion ATR al companiei TAROM, Foto: Hotnews
Avion ATR al companiei TAROM, Foto: Hotnews

Zborul Tarom de la Iasi la Munchen, programat pentru miercuri seara, a fost anulat, pasagerii reclamand ca au fost tinuti pe aeroportul din Iasi timp de patru ore fara sa li se dea explicatii, transmite News.ro. Unul dintre pasageri a povestit ca, desi initial au fost informati ca vor decola cu intarziere, in cursul serii pasagerilor li s-a spus ca avionul nu mai pleaca din cauza unei defectiuni tehnice.

Aeronava ar fi trebuit sa decoleze de pe aeroportul iesean la ora 14.40, catre Munchen, iar pasagerii au fost informati initial ca plecarea se va face cu o intarziere de jumatate de ora.

Potrivit unuia dintre pasageri, avionul a fost garat pentru plecare pe platforma aeroportului, insa nu a decolat nici la ora 15.10, ci s-a comunicat ca va mai fi o intarziere de o ora.

„Am stat la rand la bagaje, am trecut de filtrele de control si asteptam sa urcam in avionul garat pe platforma. Ne-au tot dus cu vorba, ba ca e o intarziere de jumatate de ora, apoi au spus ca va fi o ora si jumatate, pentru ca abia pe la 18.45 sa ne spuna ca avionul nu mai pleaca, din cauza unei defectiuni tehnice. Erau peste o suta de calatori, inclusiv copii, lumea era nervoasa. Ne-au spus, la un moment dat, ca va veni o alta aeronava de la Bucuresti, dar nu s-a mai intamplat asta. Nu e normal sa stai sase ore in aeroport, iar la final sa afli ca se anuleaza zborul, comunicarea a fost una proasta”, a declarat pentru News.ro Gabriel Grigore, unul dintre pasageri.

El a mai precizat ca oficialii Tarom le-au comunicat ca zborul Iasi – Munchen a fost reprogramat pentru joi dimineata, la 8.30.

Reprezentantii aeroportului Iasi sustin ca doar compania Tarom este in masura sa ofere detalii privind anularea cursei de Munchen, in timp ce la telefonul din biroul Tarom din incinta aerogarii iesene nu raspunde nimeni.

In ultimele luni, au avut loc mai multe incidente legate de zborurile Tarom, in special din cauza unor defectiuni tehnice. Astfel, in 26 octombrie, o cursa Tarom care trebuia sa decoleze de pe Aeroportul „Henri Coanda” spre Buxelles a fost anulata, dupa ce cu o seara inainte aeronava s-a intors din ultimul zbor cu o defectiune tehnica.

In aceeasi perioada, o cursa Tarom a avut o intarziere de peste trei ore, din cauza unor probleme tehnice la aeronava. Cu o zi inainte, cursa Bucuresti – Sofia si zborul retur au inregistrat intarzieri de peste patru ore, reprezentantii companiei Tarom anuntand atunci ca a fost o defectiune la sistemul de comunicatii al aeronavei.

O cursa Tarom din 14 octombrie, pe ruta Bucuresti – Timisoara, a fost amanata doua ore, din cauza defectarii unui difuzor. Tot in 14 octombrie, cursa Bucuresti -I asi care trebuia sa decoleze de pe Aeroportul „Henri Coanda” a fost anulata, unul dintre pasageri reclamand atunci ca reprezentantii companiei nu au oferit nicio explicatie.

In 13 octombrie, un avion cu destinatia Iasi a ratat decolarea de pe Aeroportul „Henri Coanda”, din cauza unei probleme tehnice.

La sfarsitul lunii septembrie, o cursa Tarom spre Amsterdam s-a intors la Bucuresti din cauza unei defectiuni la instalatia de climatizare

In urma acestor incidente, Ministrul Transporturilor, Sorin Buse, a cerut masuri suplimentare de control privind siguranta avioanelor aflate in portofoliul companiei de stat Tarom, iar verificarile sa fie efectuate si de catre alti angajati decat cei care le fac pe cele zilnice.

Tarom opereaza in prezent cu 22 de aeronave, dupa ce unul dintre aparatele Airbus A310, cumparate in 1992, a iesit din uz in data de 12 septembrie.

Compania ia in calcul pastrarea unei flote de 21 de aeronave in sezonul de iarna, dupa ce a doua aeronava de acelasi tip va iesi din uz in data de 31 octombrie, potrivit unui raspuns trimis de reprezentantii companiei, la solicitarea News.ro.

Tarom a raportat pentru primul semestru al acestui an pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari fata de nivelul prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro