Sari direct la conținut

Jurnalistul care i-a identificat pe asasinii puși de FSB pe urmele lui Navalnîi spune că exclude o singură variantă privind moartea sa

HotNews.ro
Christo Grozev la premiera documentarului „Navalnii”, lansat in 2022, Foto: Rob Kim / Getty Images / Profimedia Images
Christo Grozev la premiera documentarului „Navalnii”, lansat in 2022, Foto: Rob Kim / Getty Images / Profimedia Images

Jurnalistul bulgar Christo Grozev, cel care a coordonat investigatorii care au identificat în 2020 echipa de asasini pusă de FSB pe urmele lui Alexei Navalnîi, afirmă că exclude o singură variantă privind moartea acestuia: că ea a reprezentat o surpriză pentru Kremlin, relatează Meduza.

Întrebat de jurnaliștii de la Meduza ce crede că ar putea urma în Rusia după moartea lui Navalnîi, Grozev a răspuns că a primit deja avertismente de la sursele sale potrivit cărora „ar putea începe un întreg val de represiuni și crime” și că președintele rus Vladimir Putin are „planuri speciale” pentru liderii opoziției ruse.

„Dacă acest lucru este adevărat, [Ilia] Iașin și [Vladimir] Kara-Murza, aflați în închisoare, ar fi deosebit de vulnerabili”, a avertizat el.

Iașin, condamnat în aprilie anul trecut de Rusia la 8 ani și jumătate de închisoare pentru denunțarea războiului din Ucraina, a transmis chiar marțea aceasta că va continua să lupte împotriva regimului lui Vladimir Putin.

„Atât timp cât inima îmi va bate în piept voi lupta împotriva tiraniei. Atât timp cât voi trăi, nu-mi va fi frică de rău. Şi cât timp voi respira voi fi alături de poporul meu. Jur”, a scris acesta într-o scrisoare publicată marți de apropiați ai săi.

Vladimir Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare tot în aprilie 2023, el primind cea mai grea pedeapsă dată până acum unui oponent politic al lui Vladimir Putin. Soția lui Kara-Murza a declarat pe 29 ianuarie că el a dispărut în interiorul sistemului de penitenciare al Rusiei, la fel ca Navalnîi în decembrie anul trecut.

Acest lucru se întâmplă deoarece autoritățile ruse nu informează rudele deținuților când aceștia sunt transferați între penitenciare. Soarta sa provoacă îngrijorări cu atât mai mari întrucât el fusese transferat deja în septembrie anul trecut într-o colonie penală din Siberia.

Cu trei ani în urmă jurnaliștii de investigație de la site-ul Bellingcat, coordonați de Grozev, au arătat că aceeași echipă de asasini ai FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, care l-ar fi otrăvit pe Navalnîi în august 2020 a avut mai multe tentative de a-l asasina și pe Kara-Murza.

Christo Grozev susține că este exclus ca Kremlinul să nu fi știut că Navalnîi urmează să moară

Întrebat acum despre moartea lui Alexei Navalnîi, Grozev a declarat că:

„Deocamdată, exclud complet un singur scenariu: că pentru autoritățile ruse moartea lui Navalnîi a fost o surpriză, mai ales o surpriză neplăcută. Ei bine, nu cred că a fost pur și simplu ‘maltratat’ sau adus într-o astfel de stare din ‘neglijență’. Exclus. Pentru că FSB a înțeles valoarea lui Navalnîi pentru viitoarea Rusie, indiferent ce s-ar fi dovedit ea a fi”.

Grozev a mai spus că, în pofida dificultăților de a desfășura o investigație privind un asasinat comis într-un loc izolat precum orășelul Harp din nordul Siberiei, unde se află infama colonie penală în care a murit Navalnîi, cei de la Bellingcat vor încerca să afle ce s-a întâmplat cu acesta.

„Avantajul este că într-un loc mic și îndepărtat precum Harp, orice urme lăsate de posibilii ucigași vor fi mult mai vizibile. Și nu vorbim doar despre documente sau despre datele de zbor, există și martori. Una este să-i cauți într-un oraș mare și cu totul altceva când o mașină FSB trece printr-un sat mic. Ea va fi văzută de la fiecare fereastră”, a spus el.

În martie 2022, la o lună după ce președintele Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, jurnaliștii de la Bellingcat au publicat o investigație care îl identifica și pe asasinul lui Boris Nemțov, ucis de FSB în 2015 la Moscova.

Înainte de ascensiunea lui Navalnîi, Nemțov a fost cel mai cunoscut politician de opoziție din Rusia, fiind considerat o amenințare reală la adresa puterii lui Vladimir Putin.

Potrivit investigațiilor realizate de cei de la Bellingcat, atât Nemțov, cât și Kara-Murza și Navalnîi în 2020 au fost țintiți de aceeași echipă secretă de asasini ai FSB, succesorul KGB-ului din perioada sovietică.

Rezumatul investigației publicate de Bellingcat privind echipa de asasini pusă să-l ucidă pe Navalnîi când acesta se afla în libertate poate fi citit aici:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro