Sari direct la conținut

"Nocturnele Castelului Bran II": intre 9 si 15 iulie compania Procede Zebre prezinta spectacolul Zorii Zmeului II

HotNews.ro
Nocturnele Castelului Bran II, Foto: Afis spectacol
Nocturnele Castelului Bran II, Foto: Afis spectacol

După succesul înregistrat în urma primei ediții de anul trecut, compania Procédé Zèbre din Franța se întoarce în România pentru a prezenta publicului noul spectacol Zorii Zmeului II – A l’Aurore du Dragon din cadrul „Nocturnelor Castelului Bran II”. Timp de 7 nopți, între 9 și 15 iulie 2016, o trupă compusă din actori profesioniști și tineri amatori se întâlnește în încăperile castelului Bran pentru a face puntea între realitate și mit. Puse în practică cu sprijinul Ambasadei Franței în România, al Institutului Francez din România și al Castelului Bran, aceste noi forme de spectacol vor permite celor mai curioși să asiste la o vizită tematică care îmbină bogatul patrimoniu istoric cu imaginarul și magia acestui loc.

În această perioadă, celebra reședință a contelui Dracula se va metamorfoza, pentru a-i transporta pe vizitatori în timp, evocând totodată epoca lui Vlad Țepes, legendele înfricoșătoare și universul lui Bram Stocker. Fiecare încăpere a incintei este încărcată cu o atmosferă diferită, iar percepția dintre realitate istorică și ficțiune se contopesc în spectacol. Numeroasele povești reale se suprapun cu basmele auzite în copilărie, astfel încât spectatorul este confruntat cu originile memoriei sale și cu propriile sale frici. Dincolo de vise și realitate, experiența iubirii și dorința unei tinereți veșnice se dovedesc a fi singurele căi de scăpare.

Proiectul teatral inițiat de Fabrice Dubusset a luat naștere în anul 1991, când acesta pune bazele Teatrului Zèbre din Vichy pentru a da liber curs creației sale artistice. Creându-și spectacolele plecând de la spațiile care le găzduiesc, directorul artistic pune la cale spectacole hibride care se bazează pe spontaneitate și pe evoluția jocului actoricesc. Conceptul pus la cale de compania Procédé Zèbre, care a devenit ulterior „marca sa de fabrică”, împinge fiecare membru al echipei să se adapteze situației pentru a îmbogăți spectacolul cu specificitatea propriei contribuții.

Cu scopul inițial de a promova patrimoniul și turismul cultural, precum și valorile Francofoniei, spectacolul Zorii Zmeului II – A l’Aurore du Dragon aduce laolaltă actori profesioniști, și tineri din România, Franța și Macedonia, în cadrul unei rezidențe de creație bazată pe tema diversității. Protagoniștii acestei experiențe artistice inedite, care își propune să promoveze memoria vremurilor apuse, cooperarea culturală și participarea activă a tinerilor în domeniul cultural, au ocazia de a îmbina învățarea limbilor străine și perfecționarea jocului teatral. Astfel, spectatorii vor cădea pradă originalității, spontaneității și varietății propuse în cadrul acestui proiect.

Pentru a achiziționa bilete sau a afla mai multe detalii despre eveniment, sunteti invitati să luați legătura cu Castelul Bran, prin e-mail : office@bran-castle.com , sau prin telefon : +0040.268.237.700.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro