"De ce eu?" in regia lui Tudor Giurgiu, la Festivalul de Film dedicat Francofoniei, din Israel
La Festivalul de Film dedicat Francofoniei care va avea loc în perioada 13-17 martie 2016, la Cinemateca din Holon Romania va fi reprezentata d e pelicula „De ce eu?” in regia lui Tudor Giurgiu. În cadrul festivalului vor fi proiectate, cu subtitrare în limba ebraică, filme din România, Franţa, Elveţia, Canada, Belgia, Cipru, Grecia şi Coasta de Fildeș.
Filmul ”De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu va fi proiectat în cadrul programului oficial al festivalului în data de 16 martie, ora 18:00, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.
Filmul are in distribuție pe Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Alin Florea
Începând cu 1998, în fiecare an, pe 20 martie, se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei. Ambasada Franţei și Institutul Francez, în colaborare cu reprezentanţe diplomatice ale diverselor țări francofone organizează în Israel o serie de evenimente culturale sub titlul „Zilele Francofoniei”. În acest an, seria de evenimente va cuprinde: Festivalul de Film dedicat Francofoniei, Târgul Francofoniei și o serie de conferințe în cadrul forumului de studii francofone. Alături de Franţa (Institutul Francez din Israel şi Ambasada Franţei) vor participa ambasade și institute culturale din Belgia, Canada, Cipru, Grecia, Elveţia, Republica Democrată Congo, Coasta de Fildeş, Republica Congo, Camerun şi România.
Programul complet al Festivalului de Film dedicat Francofoniei:
Duminică, 13.03.2016, ora 20:30 – Felix et Meira (Canada, 2014, regia: Maxime Giroux)
Marți, 15.03.2016:
ora 17:00 – Aya de Yopougon (Coasta de Fildeș, 2010, regia: Marguerite Abouet)
ora 19:00 – Impressions of a drowned man (Cipru, 2015, regia: Kyros Papavassiliou)
ora 21:00 – My sweet canary (Grecia, 2011, regia: Roy Sher)
Miercuri, 16.03.2016:
ora 18:00 – De ce eu? (România, 2015, regia: Tudor Giurgiu)
ora 20:30 – L’homme qu’on aimait trop (Franța, 2014, regia: Andre Techine)
Joi, 17.03.2016:
ora 19:00 – 38 temoins (Belgia, 2010, regia: Lucas Belvaux)
ora 21:00 – Les grandes ondes (Elveția, 2013, regia: Lionel Baier)