Sari direct la conținut

Kremlin: Europa să-şi revină în fire şi să înceteze să mai considere Rusia responsabilă de toate relele

HotNews.ro
Vladimir Putin, in videoconferinta cu Xi Jinping, Foto: Alexey NIKOLSKY / AFP / Profimedia
Vladimir Putin, in videoconferinta cu Xi Jinping, Foto: Alexey NIKOLSKY / AFP / Profimedia

Responsabilii europeni trebuie să înceteze să acuze Rusia de ‘toate relele’, a apreciat joi Kremlinul, pe fondul noilor tensiuni în creştere în jurul Ucrainei şi a Belarus, relatează France Presse citată de Agerpres. ‘Rusia este interesată ca, într-un final, Europa să-şi revină în fire şi să înceteze să mai considere Rusia responsabilă de toate relele’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă.

La o zi după ce premierul britanic Boris Johnson a avertizat Moscova împotriva ‘oricărui aventurism militar’ la frontiera dintre Belarus şi Polonia şi la cea a Ucrainei, Peskov a spus că a constatat o înmulţire în ‘Marea Britanie a materialelor (de presă) isterice’. ‘Rusia nu duce niciun fel de război hibrid’, mai susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

NATO, Washington, Paris şi Berlin au denunţat o comasare de trupe ruseşti la frontierele de est ale Ucrainei, unde un conflict cu separatiştii proruşi este în curs de desfăşurare din 2014. La rândul său, Kievul, care a încercat în ultimele săptămâni să minimalizeze amploarea desfăşurării de forţe ruse la frontierele sale, a crescut tonul joi, cerând în special livrări de arme aliaţilor săi occidentali.

‘Agresivitatea Rusiei a crescut considerabil în ultimele săptămâni’, a declarat şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba într-o conferinţă de presă. Prin urmare, Kievul negociază cu Occidentul ‘încheierea unor acorduri privind livrări suplimentare de arme defensive pentru ţara noastră’, a adăugat el, fără să ofere detalii în acest sens.

Ucraina şi aliaţii ei americani şi europeni sunt pe cale ‘de a dezvolta un complex de măsuri care vizează descurajarea Rusiei’, a continuat ministrul, adăugând că sunt avute în vedere ‘presiuni politice şi diplomatice, dureroase lovituri economice în cazul extinderii agresiunii ruse’, precum şi ‘consolidarea capacităţilor de apărare ale forţelor armate ucrainene’.

Negocierile diplomaţiei ucrainene care au avut loc la Washington şi Bruxelles săptămâna trecută au dat ‘rezultatele necesare’, a concluzionat Kuleba. În acelaşi timp, el a denunţat că Moscova nu este interesată să se angajeze în discuţiile de pace în formatul Normandia (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia) privind reglementarea conflictului din estul Ucrainei şi încearcă să distrugă acest proces publicând corespondenţa diplomatică confidenţială, potrivit Reuters.

‘Prin acţiunile sale, Rusia pune capăt practic formatului Normandia, demonstrează că nu mai este interesată de dezvoltarea acestuia şi desigur îşi subminează credibilitatea (ce a mai rămas din ea)’, a declarat Kuleba într-o conferinţă de presă transmisă de posturile de televiziune ucrainene.

Ministerul de Externe rus a publicat miercuri pe site-ul său oficial mid.ru un număr de scrisori diplomatice pe care le-a schimbat cu Germania şi Franţa într-o încercare de a demonstra că poziţia sa diplomatică cu privire la convorbirile asupra conflictului din estul Ucrainei a fost denaturată.

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să exprime joi după-amiază în faţa responsabililor Ministerului de Externe rus, o intervenţie care va fi ‘detaliată’, a indicat Peskov. Unele ţări europene, în frunte cu Polonia, acuză Moscova că a jucat un rol-cheie în criza migranţilor la frontiera cu Belarus, ceea ce Kremlinul evident respinge, dimpotrivă pozând în mediator între UE şi Minsk.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro