VIDEO Ciolacu: Înțeleg că Florin Cîțu a spus ca mi l-a propus pe Rafila premier si eu am refuzat. Îl anunț că nu am refuzat, deci dl Rafila e propunerea
Liderul PSD Marcel Ciolacu a comentat ironic, referitor la declarațiile lui Florin Cîțu potrivit cărora l-a propus premier pe social-democratul Alexandru Rafila, că nu refuză această ofertă. ”Păi înțeleg din spațiul public că dl Cîțu a spus ca mi-a propus pe Rafila și eu am refuzat. Îl anunț că nu am refuzat, deci dl Rafila e propunerea de premier”, a declarat Ciolacu.
”Păi înțeleg din spațiul public că dl Cîțu a spus ca mi-a propus pe Rafila și eu am refuzat. Îl anunț că nu am refuzat, deci dl Rafila e propunerea de premier. O să-i lămuresc pe colegii mei că dl Rafila e cel mai potrivit”, a declarat Ciolacu.
Liberalii se reunesc joi într-o nouă ședință a Biroului Executiv al partidului, după ce miercuri au anulat negocierile cu PSD și UDMR.
Premierul interimar Florin Cîțu susține că problema în blocajul cu PSD nu este că liberalii nu au făcut o propunere, ci faptul că și PNL, și PSD vor să dea primii premierul în sistemul de rotație stabilit.
Întrebat insistent de jurnaliști de ce nu a făcut PNL o propunere de premier, Cîțu s-a lansat din nou în declarații contradictorii. ”Problema nu este numele premierului ci faptul că avem două partide care vor să dea primul premier în rotativă. După ce vom termina negocierile, vom vorbi și despre premier”, a declarat Cîțu miercuri seară.
Cîțu a mai spus că în PNL nu s-a propus numele generalului Ciucă pentru funcția de premier, ci doar s-a discutat propunerea PSD ca Ciolacu să fie primul premier în rotativă.
Întrebat dacă în negocierile cu Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor l-a propus premier pe secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, Cîțu a răspuns: ”l-am propus domnului Ciolacu pe domnul Rafila, dar nu a fost de acord”.