Campionatul povestilor cu scriitoarea Ioana Nicolaie, la Libraria Humanitas de la Cismigiu
O noua editie a Campionatului povestilor – Atelier de povestit şi desenat cu scriitoarea Ioana Nicolaie va avea loc sambata, 21 martie de la ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Cei mici sunt asteptati împreună cu părinții sau bunicii lor la editia Cui i-e frică de calculator. Juniorii.
Vouă vă e frică de povești? Nu?! Ei bine, nici celor douăzeci de copii din toată țara câștigători ai concursului Locuiește în poveste, inițiat de Editura Arthur, nu le-a fost. Au scris niște povești nemaipomenite și acum, autori în toată regula, nu dau doar autografe, ci vor să participe și la Campionatul poveștilor.
Dacă vreți să-i cunoașteți și să faceți parte din aceeași echipă cu ei, vă așteptăm la Librăria Humanitas Cișmigiu. Ne vom juca împreună, plimbându-ne prin computere, prin cosmos, dar și prin povești care de care mai năstrușnice. Acceptați provocarea?
Koh-I-Noor și Editura Arthur oferă la final premii celor mai îndrăzneți și vizionari copii.
Intrarea este gratuită.