Vernisajul expozitiei Laura Covaci in noul spatiu al galerei AnnArt
Noul spatiu al galerei AnnArt (Paris 39) va fi inaugurat odata cu vernisajul expozitiei artistei Laura Covaci: Cruda feerie / Capitolul 3 / Desprinderea, ce va avea loc vineri, 6 martie, ora 18.00.
Desprinderea continuă seria Cruda feerie, începută de Laura Covaci în 2011 și expusă în episoade succesive la AnnArt. Primul capitol, expoziția-semnal artZoom Laura Covaci, a prezentat arheologia ființelor ce populează universul suprarealist al artistei și a introdus în scenă personajul fantastic Luna. Capitolul 2 / Fazele Lunii a continuat povestea fabuloasei fetiţe Luna într-un univers futurologic complet din punct de vedere vizual, elaborat tehnic prin pictură, modelaj 3D, grafică, porțelan pictat și sculptură.
Noua expoziţie deschide o lume nouă de explorare creativă, într-un ciclu provocator de pictură digitală. Laura Covaci a abordat aceste mijloace de lucru încă din momentul conceperii personajului Luna, iar temele Sci-Fi au rămas coordonatele de bază ale demersului său artistic. Lucrările din seria curentă prezintă stadiul matur atins prin pictura modelată digital şi proliferează iconografiile artistei. Acestea relevă secvențe din viitor şi noi ființe umane cu extensii ultra-tehnologice. Personajele, majoritar feminine, au accesorii vintage şi sunt plasate în scenografii luxuriant-baroce, atent construite. Imaginile rezultate sunt sofisticate, incomode și halucinant de bogate vizual – veritabile canale de comunicare în timp prin imaginație creativă.
„Laura Covaci ne arată viitorul, inteligenţa artificială, roboţi, umanoizii… poate extratereştrii acestui prodigios univers pe care-l descoperim… Ea ne face să înţelegem aria imensă a inteligenţei umane, incredibilele sale posibilităţi. Este o pictoriţă minunată, un univers plastic care-ţi accelerează respiraţia, o artistă profundă care a ieşt rănită din oroarea comunistă, ca să ne facă să vedem viitorul palpitant al civilizaţiei cuceririi universului prin inteligenţă şi îndrăzneală”- Pierre Cornette de Saint Cyr, Muzeul de Artă Contemporană Palais de Tokyo, 2011
Formată în mediul intelectual-creativ al familiei Covaci, cu un cerc de prieteni apropiaţi care i-au inclus pe Nichita Stănescu şi Cezar Ivănescu, Laura Covaci este absolventă a Secţiei de Pictură Monumentală a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, clasa maestrului Ion Stendl. Practică deopotrivă pictura şi arta digitală, în lucrări suprarealiste pe tema relaţiei dintre lumile virtuale, tehnologie şi condiţia viitoare a fiinţei umane. Între 1999 şi 2002 a fost reprezentată de Trinity Gallery, SUA, apoi, între 2007 şi 2011, a lucrat la Paris cu Galerie 208 Chicheportiche. A fost prezentă în expoziţii şi la Galerie Serge Aboukrat şi Grand Palais. În România, este reprezentată din 2011 de galeria AnnArt.
Pe lângă personalele din 2012 și 2014, Laura Covaci a participat şi la șapte expoziții colective la AnnArt: Caiet de planuri, 2011, artZoom de vară_01 şi Mica Artă Mare în 2012, artZoom de vară_02, [en]counterpoint la Pop-up Gallery, în timpul Festivalului Internaţional de Muzică George Enescu şi creion I cerneală I tuş în 2013, respectiv artZoom de primăvară în 2014.
Cruda Feerie / Capitolul 3 / Desprinderea reuneşte lucrări de dimnensiune mare, în tehnici mixte, new media, într-o expunere dinamică ce va include – pe lângă pictură digitală / 3D, lucrată în ZBrush – fotomontaj și obiecte create special de artistă ca părţi integrate ale seriei.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6 martie – 30 mai 2015, cu intrare liberă, în noul spaţiu al galeriei, pe strada Paris 39.