Acordeonistul francez Richard Galliano in concert la Sala Radio, pe 8 martie
Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio: atât iubitoarele muzicii de calitate, cât şi cei care doresc să le facă un frumos cadou muzical sunt invitaţi la concertul extraordinar pe care îl va susţine la Bucureşti acordeonistul francez Richard Galliano. Artistul este unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, ce a revoluţionat percepţia lumii asupra acordeonului, transformându-l într-un instrument „vedetă”.
Dacă în iunie 2014 a fost aplaudat de o sală arhiplină în concertul care a închis stagiunea precedentă a Orchestrei de Cameră Radio, duminică, 8 martie (19.00), Galliano revine pe scena bucureşteană, de această dată alături de BIG BAND-UL RADIO, dirijat de IONEL TUDOR.
Programul serii va cuprinde o compoziţie semnată de celebrul muzician argentinian Astor Piazzolla, devenit faimos mai ales datorită tango-urilor sale: Michelangelo 70. Relaţia între cei doi mari artişti, Galliano şi Piazzolla, este una deosebită: în anul 1983 s-au întâlnit pe scena Comediei Franceze (Paris), punct de început al unei frumoase prietenii. De altfel, la îndrumarea compozitorului argentinian, acordeonistul a studiat îndeaproape rădăcinile muzicii franceze, a readus la viaţă întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi a pus bazele unui nou curent muzical denumit „New Musette”.
Concertul de Ziua Femeii de la Sala Radio va prilejui întâlnirea spectatorilor cu mai multe compoziţii care poartă chiar semnătura lui Richard Galliano: Ten Years Ago, Teulada, Rue de Maubeuge, Tango pour Claude, Poème, Coloriage II, Giselle, Take eleven ş.a. În portofoliul compozitorului Richard Galliano s-au adunat peste 400 de lucrări create de artist sau în aranjamentul său.
Francez prin naştere, dar italian prin origine, RICHARD GALLIANO este interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, cariera sa artistică construindu-se la întâlnirea între muzica clasică şi de jazz. A început să studieze acordeonul la doar 4 ani, sub îndrumarea tatălui său, iar în paralel a fost înscris la Conservatorul din Nisa, descoperirea jazz-ului şi a acordeoniştilor brazilieni, în perioada adolescenţei, marcând evoluţia muzicianului. La 14 ani, Galliano îşi promite că îi va conferi acordeonului statutul de vedetă, de instrument solist-concertist, deziderat pe care îl atinge printr-o carieră extraordinară construită pe toate continentele.
La doar 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor, iar printre vedetele muzicii franceze alături de care a cântat în concerte se numără: Claude Nougaro, Barbara, Serge Reggiani, Charles Aznavour, Juliette Gréco ş.a. Împreună cu acordeonul său model Victoria a înregistrat o serie de discuri, a susţinut concerte şi turnee, iar în 1996 a ajuns în SUA unde a înregistrat New York Tango, un disc multipremiat.
Întregul eveniment se derulează sub bagheta dirijorului Big Band-ului Radio : IONEL TUDOR, compozitor şi orchestrator extrem de apreciat şi de premiat. Una dintre marile sale realizări este clasarea pe locul 8-9 ca reprezentant al României la Concursul Eurovision 2002 (melodia „Tell Me Why” – Monica Anghel şi Marcel Pavel). Legătura artistului român cu Big Band-ul Radio este una cu totul specială : aceasta a început încă de la vârsta de 14 ani, când Ionel Tudor a evoluat ca pianist, sub bagheta lui Sile Dinicu. În anul 1981 a debutat în calitate de compozitor şi a devenit un orchestrator cunoscut şi apreciat, fiind solicitat de marea majoritate a compozitorilor şi soliştilor români.
Din 1991 s-a angajat ca pianist al Big Band-ului Radio, alături de care a realizat numeroase spectacole de muzică uşoară, jazz şi blues, recitaluri şi gale. A acompaniat ansamblul pe scenele prestigioase ale Festivalului Internaţional Bucureşti, Festivalului Internaţional „Cerbul de aur” – Braşov şi pe scena Festivalului de la Mamaia. Ca dirijor al ansamblului, a reusit să diversifice activitatea Big Band-ului, orientându-se nu doar spre muzică uşoară, ci şi spre jazz, blues şi chiar rock.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro .
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.