Sari direct la conținut

Testare pe banii statului sau din propriul buzunar? Valeriu Gheorghiță: E firesc ca atunci când optezi să nu te vaccinezi și să te testezi, să-ți asumi să plătești pentru testare” / O soluție, subvenționarea testelor pentru cei cu venituri mici

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Întrebat în cadrul dezbaterii HotNews.ro LIVE dacă angajații care nu vor să se vaccineze, în contextul certificatului verde, ar trebui să se testeze din banii lor sau din banii statului, Valeriu Gheorghiță a declarat că, în opinia sa, aceștia ar trebui să-și asume decizia, adică să plătească pentru testare. Totuși, susține coordonatorul campaniei de vaccinare din România, ar trebui să existe soluții și pentru persoanele cu venituri reduse, cum ar fi cele care lucrează în salubritate, în sensul subvenționării acestor teste.

„Avem nevoie de implementarea certificatului vedere la nivel național. Este un model adoptat de majoritatea țărilor europene.

În ceea ce privește cine să plătească testul aici pot fi aduse argumente pro și contra. Din punctul meu de vedere, atunci când populația are acces simplu și universal la vaccinare, când există posibilitatea să optezi pentru oricare din cele patru vaccinuri disponibile, cred că este firesc să existe o perioadă de grație până când o persoană decide ce face.

Ulterior, este firesc ca atunci când optezi să nu te vaccinezi și să te testezi să-ți asumi această decizie așa cum este ea: și anume să plătești pentru testare.

Probabil că vor fi anumite categorii care nu vor avea suficienți bani să facă asta. Aici trebuie găsite soluții, cum se găsesc în astfel de situații, pentru ajutorul unor persoane care au venituri mici. Soluții de subvenționare.

Cel mai important este să ajungem la concluzia că avem nevoie de implementarea certificatului verde digital și pasul doi să se stabilească clar care este modalitatea de sprijinire financiară a testelor”, a declarat Valeriu Gheorghiță în cadrul dezbaterii HotNews.ro LIVE.

Nu ar fi o discriminare față de persoanele care vor plăti testele?

„Subvenționare e o noțiune care mi-a venit acum în cap. Dar, concret sunt persoane care nu au venituri suficiente să-și facă un test. De exemplu un lucrător din domeniul salubrității care are un salariu foarte mic și, dacă optează să nu se vaccineze, nu o să-și permită să se testeze din banii lui.

Trebuie decis dacă persoanei respective îi încetează contractul de muncă sau acel test va fi subvenționat. Nu e simplu de decis în situațiile punctuale individuale”, a mai explicat coordonatorul campaniei de vaccinare din România.

Coordonatorii campaniilor de vaccinare din România și din Republica Moldova, dr. Valeriu Gheorghiță, și dr. Ninel Revenco, precum și jurnalistul Vitalie Călugăreanu au participat astăzi la o dezbatere HotNews.ro LIVE pe tema campaniilor de vaccinare din cele două țări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro