Sari direct la conținut

Cod galben de ceață în 17 județe

HotNews.ro
Ceata densa, Foto: pexels.com
Ceata densa, Foto: pexels.com

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de ceaţă, cu reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri în 17 judeţe. În unele zone, ceaţa va favoriza apariţia gheţuşului.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţă, mai multe atenţionări de tip nowcasting de ceaţă. Astfel, până la ora 10.00, este Cod galben de ceaţă în judeţele Botoşani, Neamţ (Roman, Săbăoani, Tămăşeni, Cordun, Horia, Doljeşti, Gherăeşti, Trifeşti, Ion Creangă, Sagna, Icuşeşti, Boteşti, Bahna, Secuieni, Valea Ursului, Dulceşti, Bozieni, Moldoveni, Stăniţa, Gâdinţi, Boghicea, Văleni, Bira, Poienari), Iaşi, Bihor (zona joasă), Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Alba (zona joasă), Mureş (zona joasă), Harghita (zona depresionară), Sibiu (zona joasă)

În aceste zone, ceaţa reduce vizibilitatea local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza şi în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

În zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea, va fi, local, ceaţă, care determină vizibilitate scăzută sub 200 de metri.

Până la ora 9.00, sunt sub Cod galben de ceaţă mai multe zone din judeţul Cluj (Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Săvădisla, Căşeiu, Cojocna, Bonţida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Călăraşi, Câţcău, Vad, Petreştii de Jos, Sănduleşti, Ciurila, Tureni, Aiton). Şi aici, ceaţa va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

De asemenea, până la 9.30, va fi Cod galben de ceaţă în zona joasă a judeţelor Arad şi Timiş.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro