Lectura scenica din "Sibian Tiger", de Gianina Carbunariu, in cadrul "Fabulamundi. Playwriting Europe", la Munchen
Pe 31 mai, Institutul Cultural Român din Berlin prezintă la Residenztheater din München lectura scenică „Sibian Tiger”, de Gianina Cărbunariu, în traducerea Luisei Brandsdörfer. Piesa va fi prezentată alături de alte două texte contemporane, scrise de Lucia Calamaro (Italia) şi Frédéric Sonntag (Franţa), informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
La sfârşitul serii va avea loc o discuţie cu cei trei autori, avându-l ca moderator pe Martin Berg, responsabilul departamentului de Teatru şi Dans al Institutului Goethe.
„Fabulamundi. Playwriting Europe“ este un program dedicat autorilor de teatru, urmărind crearea unui teritoriu comun pentru o dramaturgie europeană, printr-un discurs critic asupra textelor de teatru contemporan. Traducerea şi răspândirea textelor este primul pas necesar începerii procesului de cunoaştere reciprocă între ţările participante. Autorii îşi însoţesc operele peste hotare, acestea fiind citite şi interpretate pe scenele diverselor teatre europene. Proiectele Fabulamundi 2014 vor avea loc în 5 ţări europene: Italia, Spania, România, Germania şi Franţa, alcătuind o agendă variată de evenimente, ce cuprinde piese de teatru şi lecturi scenice, ateliere de teatru şi scriere creativă, traduceri, dezbateri şi discuţii între autori şi public.
ICR Berlin susţine două lecturi scenice: alături de piesa Gianinei Cărbunariu, la München, pe 31 mai, susţine la Berlin, pe 7 iunie, piesa „Pisica Verde”, de Elise Wilk – despre condiţia adolescentului debusolat, refugiat într-o lume paralelă.
Gianina Cărbunariu este regizor, dramaturg şi co-fondator al grupului dramAcum. A obţinut o serie de premii importante, între care Marele Premiu la Concursul National de Dramaturgie al Ministerului Culturii. Piesele ei au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie, Italia. Spectacolele Gianinei Cărbunariu au participat la festivaluri importante din Europa şi din lume: Wiesbaden (New Plays from Europe), Montreal (TransAmeriques), Moscova (New Drama), Londra (LIFT), Slovacia (Divadelna Nitra) şi altele. În martie 2014, Gianina Cărbunariu a participat la unul din proiectele programului „Fabulamundi. Playwriting Europe“, la Teatrul Pradillo din Madrid. Recent (21-22 mai), piesa „A play about love & fascism”, având-o drept co-autoare pe Gianina Cărbunariu, a înregistrat un deosebit succes la public, cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru de la Istambul.