Colierul Monicai Lovinescu, ghetrele lui Constantin Noica, pagini din manuscrisele lui Emil Cioran si Mircea Cartarescu, in vitrina scriitorilor Humanitas, de Noaptea Muzeelor
Editura Humanitas îşi deschide arhivele şi instalează în librăria Humanitas de la Cişmigiu o vitrină a nostalgiei culturale. Va fi una dintre opririle de pe traseul Nopţii Muzeelor şi va conţine obiecte, scrisori sau caiete de însemnări care au aparţinut lui Constantin Noica, lui Alexandru Dragomir, lui Martin Heidegger, lui Mircea Eliade, Monicăi Lovinescu, sau lui Virgil Ierunca şi fragmente de manuscris ale lui Emil Cioran, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. Toate sunt obiecte de pret pentru că fac parte din istoria unei perioade, purtătoarele emblematice ale modei, obiceiurilor sau gândurilor împărţite, notate şi publicate de elitele ei.
Vitrina va putea fi vizitată în librăria Humanitas de la Cişmigiu, ca parte a circuitului Nopţii Muzeelor, pe 17 mai.
Veţi putea vedea: pagini inedite cu notaţii ale lui Emil Cioran de la începutul anilor 1930; caiet de piele, aparţinând Monicăi Lovinescu, în care au semnat: Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Felix Aderca ş.a; carnetul de student de la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti al lui Alexandru Dragomir (1940); scrisoare a lui Lucian Blaga către Constantin Noica din 31 ianuarie 1943; Alexandru Dragomir, legitimaţie de la Universitatea din Freiburg, în anii 1942-1943, când era doctorand al lui Martin Heidegger; scrisoare a lui Martin Heidegger către Alexandru Dragomir din 7 mai 1947, însoţită de o fotografie cu dedicaţie pe verso; colierul Monicăi Lovinescu, moştenit din familie, cu care a plecat la Paris; ghetrele lui Constantin Noica; scrisoare a lui Mircea Eliade către Constantin Noica din 29 septembrie 1969; unul dintre caietele ce conţin însemnările lui Noica din anii 1973-1984; scrisoare a lui Nicolae Steinhardt către Virgil Ierunca din 7 ianuarie 1975; scrisoare a lui Emil Cioran către Constantin Noica din 4 august 1978; însemnare a lui Gabriel Liiceanu din 3 octombrie 1970, care a devenit pagina de deschidere a Jurnalului de la Păltiniş; scrisoare a lui Constantin Noica către Gabriel Liiceanu din 7 noiembrie 1983, conţinând reacţia lui Noica după lectura Jurnalului de la Păltiniş; pipa lui Constantin Noica şi ultimul pachet de tutun început; reportofonul Monicăi Lovinescu din perioada în care era redactor la Radio Europa Liberă; unul dintre numeroasele caiete ale agendei în care Virgil Ierunca îşi nota evenimentele fiecărei zile (1986); unul dintre dosarele din arhiva Securităţii conţinând corespondenţa interceptată a lui Constantin Noica; opis al unuia dintre dosarele de la Securitate ale lui Constantin Noica.
De asemenea vor fi expuse pagini din manuscrisele lui Emil Cioran, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu.