Seara japoneza Yukio Mishima si tetralogia "Marea fertilitatii" la Libraria Humanitas de la Cismigiu
Vineri, 17 mai, incepand cu ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38) o seară japoneză dedicată scriitorului Yukio Mishima şi capodoperei sale, tetralogia Marea fertilităţii apărută în colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.
Vor participa la dezbatere Angela Hondru, cunoscut niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Andreea Sion, traducător şi profesor de limba japoneză, Alina Purcaru, jurnalist cultural şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-şef al Editurii Humanitas Fiction. Lectură publică din „Îngerul decăzut”, ultimul volum al tetralogiei: maestrul Constantin Codrescu.
De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului XX. Autor prodigios, a scris numeroase romane, povestiri şi treizeci şi trei de piese de teatru. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul de onoare al samurailor. Acesta il va impinge pe 25 noiembrie 1970, ziua in care încheie ultimul volum al tetralogiei Marea fertilităţii , la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.
Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia Marea fertilităţii cu romanele Zăpada de primăvară, Cai în galop, Templul Zorilor şi Îngerul decăzut a fost scrisă între anii 1965 şi 1970.