Sari direct la conținut

Lansare la Libraria Mihail Sadoveanu: Ceata pe Tamisa de Nicolae Stan

HotNews.ro
Ceata pe Tamisa, de Nicolae Stan, Foto: Cartea Romaneasca
Ceata pe Tamisa, de Nicolae Stan, Foto: Cartea Romaneasca

Marti, 30 aprilie, la ora 17.00, la Libraria „Mihail Sadoveanu” (Bdul Magheru nr. 6-8), va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de Nicolae Stan, Ceata pe Tamisa, aparut recent la Editura Cartea Romaneasca, disponibil si in format electronic.

Alaturi de autor, la eveniment vor fi prezenti: Eugen Negrici si Sorin Lavric. Moderatorul prezentarii va fi Bedros Horasangian.

Cum sa scrii un roman despre nihilismul contemporan, care sa poata fi citit, de pilda, si de cineva din anul 2091? Cum sa dezvalui demonii „tranzitiei” romanesti postdecembriste, fara sa ramii captiv istoricismului?

Nimic mai simplu… Nicolae Stan a construit un orasel-satelit al Bucurestiului, in care se pot regasi multe orase reale; a plasat in el tipologii diverse de personaje: oameni de afaceri, oameni politici, ziaristi, revolutionari, mondeni etc.; le-a urmarit unora vietile incurcate, iar altora le-a privit mortile izbavitoare.

A luat nastere, astfel, un roman perspectivistic despre o apocalipsa molipsitoare, intimpinata cu credinta intr-un alt pamint, nou…

„Ceea ce caracterizeaza proza lui Nicolae Stan este exceptionala oralitate, densitatea vocilor. Prozatorul gaseste, insa, armonia in aceste dizarmonii si descoase ca Buñuel (pastrind proportiile) in scenele lui grotesti acceleratia sensului tragic.” (Val Condurache)

Nicolae Stan s-a nascut pe 2 ianuarie 1953. A absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti. A fost membru al Cenaclului de Luni si al Cenaclului „Junimea”. A debutat in anul 1984 cu volumul de proze Boare de Waterloo, la Editura Cartea Romaneasca. Au urmat romanele Asezarea (Editura Cartea Romaneasca, 1989), Apa neagra (Editura Nemira, 1999, Premiul pentru Proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 2000), Evelyn. Roman mozaicat (e-book, Editura Coresi, 2011) si eseurile Nietzsche, ermitul vesel (Editura Economica, 2011) si Incursiune in sfera publica romaneasca. Modele europene (Editura Eikon, 2011).

A editat in 1990 revista culturala Provincia, iar intre 1991 si 1995 a initiat si organizat Colocviile Nationale de Literatura de la Slobozia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro