Spectacolele "Idiotul" si "Hamlet" , doua productii ale Teatrului National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, prezentate in premiera nationala in Italia
Miercuri, 10 aprilie 2013, începând cu ora 21:00, pe scena Teatrului Era din Pontedera va avea loc premiera națională a spectacolului „Idiotul” de F.M. Dostoievski. Regizat de Anna Stigsgaard și produs de Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, spectacolul spune povestea romanului omonim, oferind numeroase momente muzicale și vizuale.
Actorii, considerați a fi printre cei mai buni din România, întruchipează personajele create de Dostoievski, recreând pe scenă, în rama unei petreceri care duce spre moarte, pasiunile, luptele, disperarea unei lumi care nu poate fi salvată de frumusețe și de bunătate. Regizoarea Anna Stigsgaard filtrează romanul printr-o cheie de lectură puternică și legitimă și ne conduce în lumea esențelor, spre drama universală a omului.
Din distribuție fac parte actorii: Cristian Rigman – Prințul Mîșkin; Ionuț Caras – Parfeon Rogojin; Ramona Dumitrean – Natasia Filippovna; Miriam Cuibus – Generăleasa Epancina; Anca Hanu – Aglaia; Romina Merei – Adelaida; Petre Băcioiu – Toțki; Matei Rotaru – Ganea și Cristian Grosu – Ippolit. Scenografia este semnată de Adrian Damian, iar dramatizarea de Anna Stigsgaard și Ștefana Pop-Curșeu. Asistența de regie este asigurată de Alexandra Sofonea, iar mișcarea și improvizația scenică de Savino Paparella. Spectacolul este în limba română, cu subtitrări în italiană.
Sâmbătă, 13 aprilie 2013, începând cu ora 21:00, tot pe scena Teatrului Era din Pontedera va avea loc și premiera națională a spectacolului Hamlet. A fi, un alt Hamlet de William Shakespeare. Regizat de Roberto Bacci și produs de Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, A fi, un alt Hamlet este subtitlul noii montări a acestei piese de teatru. Spectacolul propus de regizor păstrează din textul original numai urmele poveștii lui Shakespeare, propunându-i spectatorului să fie el însuși martor la rescrierea vieții lui Hamlet.
Prizonier al propriului destin din care nu poate evada, Hamlet este astfel împins de celelalte personaje, luptători ce poartă mască și spadă – simbolizând forțele oarbe care ne obligă să acționăm – să-și amintească și să-și retrăiacă propria poveste. Din numeroasele metamorfoze ale luptătorilor, prind viață personajele operei, fără să existe un singur rol atribuit fiecărui actor în parte. Hamlet este înconjurat de Regi, Regine, Fantome, Ofelii, Horații și Poloniuși care se întrupează și se multiplică în jurul lui, pentru a-l împinge, încă o dată, spre propriul destin. Sunetul unui ceas, loviturile spadelor și zgomotul făcut de greoaia structură metalică care primește diferite funcții în timpul spectacolului, scandează scurtul timp care îl separă pe Hamlet de „sfârșitul” său.
Din distribuție fac parte actorii: Cristian Grosu – Hamlet; Cătălin Codreanu – Primul luptător cu spada; Patricia Brad – Al doilea luptător cu spada; Cătălin Herlo – Al treilea luptător cu spada; Radu Lărgeanu – Al patrulea luptător cu spada; Miron Maxim – Al cincilea luptător cu spada și Irina Wintze – Al șaselea luptător cu spada. Traducerea și adaptarea în limba română este semnată de Maria Rotar, dramaturgia de Roberto Bacci și Stefano Geraci, decorul și costumele de Marcio Medina, iar muzica de Ares Tavolazzi. Scrima este asigurată de Peter Habala, luminile de Jenel Moldovan, regia tehnică de Doru Bodrea, asistenții de regie de Savino Paparella și Maria Rotar, iar asistența de scenografie de Valentin Codoiu. Spectacolul este în limba română, cu subtitrări în italiană.
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, alături de Ministero per i Beni e le Attività Culturali, Regione Toscana, Provincia di Pisa și Comune di Pontedera patronează acest important eveniment realizat de unul din teatrele de referință ale României, Teatrul Național ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca în colaborare cu Teatrul Era din Pontedera, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.