Ciolacu vrea ”un suflu nou” în viitorul guvern: Alexandru Rafila, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Gabriela Firea, Vasile Dîncu, printre numele avansate / Cota unică ar trebui rediscutată
Marcel Ciolacu susţine că membrii PSD vor ca cei „din prima linie” a conducerii partidului să facă parte din Guvern, el făcând referire la Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Vasile Dîncu, Gabriela Firea sau Alexandru Rafila. Ciolacu afirmă că o alianţă între PSD şi PNL este „o necesitate”, dar e de părere că „sunt anumite lucruri care trebuie scoase din programul de guvernare al PNL-ului”. Liderul PSD consideră că România ar trebui să rediscute ideea cotei unice de impozitare începând de anul viitor, el arătând că ar susţine impozitarea progresivă.
Liderul social-democrat a declarat, luni seară, că în discuţii nu s-a făcut referire la eventuale propuneri pentru ministere, singurul nume adus în discuţie fiind cel al profesorului Alexandru Rafila pentru portofoliul Sănătăţii.
Ciolacu a susţinut, în acest context, că „dacă nu venim cu un suflu nou, valul cinci ne va găsi la fel de nepregătiţi precum valul patru”.
El a precizat însă că şi el şi membrii PSD vor ca „prima linie” a partidului să fie reprezentată într-un eventual Guvern alături de PNL şi UDMR.
„Colegii cer ca prima linie a partidului, oamenii cu cea mai bună expertiză – şi Mihai Tudose, şi Sorin Grindeanu au fost prim miniştri, Rafila e un specialist, şi domnul Dîncu a fost vicepremier, a condus Ministerul Dezvoltării, are o experienţă şi doamna Gabriela Firea, administrativă în primul rând – da, eu o să solicit colegilor să mergem cu prima linie în acest moment dificil. Ce mi-au cerut colegii – iarăşi o premieră în Partidul Social Democrat – să nu facem niciun rabat la niciun minister, dacă vom negocia să nu mergem cu cineva care nu este pregătit pentru acel minister. Şi aşa va fi”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3, potrivit News.ro.
Întrebat dacă el va fi propunerea PSD pentru funcţia de premier, Ciolacu a răspuns: „Mă bucur că sunt aşa informaţiile, cred că preşedintele României în momentul acesta a învăţat lecţia abuzului de putere şi va aştepta întâi să se termine negocierile între partide şi pe urmă va chema la consultări pentru desemnarea unui prim ministru”.
Liderul PSD a susţinut că România este într-un „haos”, iar PSD trebuie să implice, fără a face calcule electorale. „Sunt anumite lucruri care trebuie scoase din programul de guvernare al PNL-ului, de exemplu privatizarea Trezoreriei – nu înţeleg de unde ne-a venit ideea asta, acolo vorbim de 200 de miliarde de euro, vânzarea Hidroelectrica. (…) Nu am văzut un plan pe termen mediu de independenţă energetică a României, vom veni cu aşa ceva, un plan care trebuie asumat de toate formaţiunile politice, să ieşim din această spirală cu energia. (..) Este evident că vom avea o negociere până în martie şi din martie încolo pe următorii trei ani”, a adăugat Ciolacu.
El consideră că România ar trebui să rediscute ideea cotei unice de impozitare începând de anul viitor, el arătând că ar susţine impozitarea progresivă.
Liderul PSD a mai susţinut că alianţa cu PNL este „o necesitate pentru români”. Ciolacu a afirmat că e nevoie de un „plan de ţară”, asumat de toate partidele parlamentare, arătând că „altfel nu vom ieşi din acest lanţ de înjurături între toate partidele politice”.