'Gasland' a castigat Marele premiu al Festivalului international de film despre mediu 'Pelicam'
Filmul ‘Gasland’, regizat de Josh Fox, a obţinut Marele Premiu al primei ediţii a Festivalului internaţional de film despre mediu şi oameni ‘Pelicam’, desfăşurat la Tulcea în perioada 15-17 iunie, informeaza Agerpres.
‘Este un film foarte bine închegat, cu o poveste atât personal spusă, dar şi bine documentată, plimbată prin toată ţara. Realizatorul a cules multe perspective atât de la oameni, cât şi de la autorităţi despre o problemă care sperăm să nu devină o problemă şi în România. Din aceste motive Marele Premiu a fost acordat filmului ‘Gasland’, regizat de Josh Fox’, a declarat duminică seara, în timpul ceremoniei de închidere a festivalului, preşedintele asociaţiei Viitor Plus, Teia Gavrilescu, membră a juriului competiţiei.
La secţiunea scurt-metraje, premiul a fost câştigat de filmul ‘Cattle Camp’, regizat de Alijan Nasirov, care prezintă viaţa unei familii de kurzi şi locul în care aceasta trăieşte, Marele Premiu al publicului revenind coproducţiei Spania-Mexic ‘Tambien la Iluvia’, regizat de Iclar Bollain, care aduce în prim-plan povestea unei echipe de filmare surprinsă de o revoltă din Bolivia împotriva privatizării singurei surse de apă.
De asemenea, trei organizaţii neguvernamentale din Tulcea, una din judeţul Vaslui şi Centrul Cultural ‘Jean Bart’ din Tulcea au primit 10 calculatoare din partea asociaţiei ‘Atelier fără frontiere’.
Marele Premiu al festivalului a fost în valoare de 500 de euro, iar celelalte două premii acordate au fost în cuantum de câte 250 de euro.
Organizat de Asociaţia Culturală ‘Les Herbes Folles’, Festivalul Internaţional de Film ‘Pelicam’ a inclus şi dezbateri pe teme de actualitate, un concert în aer liber. Festivalul are drept obiectiv informarea publicului pe probleme de mediu şi este singurul eveniment de gen din ţară, potrivit organizatorilor.