Dan Ilie Morega, noul presedinte al UNPR Gorj: "Puterea de munca, experienta dânsului in politica genereaza succesele noastre in viitor"…
Deputatul Dan Ilie Morega a fost numit, luni, in functia de presedinte al organizatiei judetene a UNPR Gorj, inlocuindu-l pe fostul lider local Marius Vlaicu, relateaza Agerpres.
Potrivit purtatorului de cuvant al UNPR Gorj, Ion Raut, decizia de numire in functia de lider al filialei judetene a lui Morega, care in prezent ocupa si functia de vicepresedinte la nivel national, a fost luata printr-o decizie a Biroului Permanent National al Partidului.
Marius Vlaicu va ramane in organizatie ca prim-vicepresedinte.
„Intr-adevar, domnul deputat Dan Ilie Morega este presedinte al organizatiei judetene a UNPR si Marius Vlaicu este prim-vicepresedinte. In plan politic, la nivelul conducerii centrale a partidului s-a vizat un lucru, imbunatatirea performantelor organizatiei si cred ca este evident pentru toata lumea ca puterea de munca a domnului Morega, experienta dânsului in politica genereaza succesele noastre in viitor. Va fi o echipa pe care sper ca multa lume a constatat ca devine pe zi ce trece mai numeroasa si mai puternica din punct de vedere calitativ”, a precizat Ion Raut.
Dan Ilie Morega a ocupat, pana in vara anului trecut, functia de presedinte al PNL Gorj, motivand atunci ca demisia sa vine ca urmare a lipsei de strategie a conducerii centrale a partidului, activand din acel moment si pana acum cateva luni ca deputat independent.
La inceputul lunii august, Morega s-a inscris in UNPR, iar la doar cateva saptamani mai tarziu a fost numit in functia de vicepresedinte la nivel national.
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis, la sfarsitul lunii mai, condamnarea la trei ani de inchisoare cu suspendare a deputatului independent Dan Ilie Morega in dosarul in care acesta este acuzat de trei infractiuni de folosire a influentei ori autoritatii de o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii de foloase necuvenite si de instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice, in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.
Dan Ilie Morega va fi supravegheat pentru un termen de incercare de cinci ani, timp in care daca va mai comite vreo infractiune, se va cumula si pedeapsa de trei ani de inchisoare.
Deputatul a fost obligat la plata a 30.000 de lei cheltuieli de judecata, iar suma de aproximativ 200.000 de lei va fi confiscata in vederea recuperarii prejudiciului.
Potrivit deciziei instantei supreme, si ceilalti inculpati din acest dosar au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea cu suspendare.
Hotararea ICCJ poate fi atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori.