Sari direct la conținut

Ucraina revine asupra dezmințirii de luni și afirmă că Rusia a masat aproape 100.000 de militari în apropierea graniței sale

HotNews.ro
Tancuri rusesti desfasurate pentru un exercitiu militar, Foto: Anton Novoderezhkin / TASS / Profimedia Images
Tancuri rusesti desfasurate pentru un exercitiu militar, Foto: Anton Novoderezhkin / TASS / Profimedia Images

Ucraina a afirmat miercuri că Rusia a lăsat în jur de 90.000 de militari în apropierea graniței sale după încheierea exercițiului militar Zapad-2021, revenind asupra dezmințirii anterioare a informațiilor prezentate pentru prima dată de presa americană, relatează Reuters.

Ministerul ucrainean al apărării afirmă că unități ale celei de-a 41-a Armate a Rusiei au rămas în apropierea graniței sale, la o distanță de aproximativ 260 de kilometri. Numărul total al militarilor ruși ținuți în apropierea graniței dintre cele două țări s-ar ridica la 90.000, potrivit Kievului.

„Trebuie amintit că Federația Rusă recurge periodic la practica transferării și acumulării de unități militare pentru a menține tensiuni în regiune și presiuni politice asupra statelor învecinate”, afirmă un comunicat al ministerului ucrainean al apărării.

Oficialii militari de la Kiev au dezmințit luni informațiile apărute în presa americană pe baza analizării unor imagini din satelit care au arătat că Rusia masează din nou trupe și armament la granița sa cu Ucraina.

Informația a fost dezvăluită în premieră duminică de publicația The Washington Post care a notat că noua masare de trupe are loc în contextul în care Kremlinul pare să abordeze o linie mai dură față de Ucraina.

Rusia a respins aceste informații, afirmând miercuri că își menține o prezență militară doar în zonele unde o consideră necesară.

În această primăvară Rusia a provocat alarmă la Kiev și în cancelariile occidentale după ce a staționat peste 100.000 de militari și echipament la granița sa cu Ucraina, retrăgându-și apoi trupele înspre sfârșitul lunii aprilie.

În acelaşi timp, relaţiile dintre Moscova şi NATO sunt deosebit de tensionate.

Rusia şi-a suspendat misiunea de pe lângă sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles la 18 octombrie, după ce Alianţa a expulzat opt membri ai misiunii ruse pentru acuzaţii de spionaj.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro