Un român a fost implicat într-un accident cu coloana oficială a președintelui american Joe Biden
Coloana oficială a președintelui american Joe Biden a fost implicată, vineri, într-un accident după ce a părăsit Vaticanul unde liderul de la Casa Albă a avut o întrevedere cu Papa Francisc. Accidentul ar fi fost provocat de un șofer român de 40 de ani, potrivit Corriere della Sera. Casa Albă a precizat că accidentul a fost unul ”minor”.
Coloana oficială se îndrepta către Palatul Quirinale, unde președintele Biden urma să se întâlnească cu înalți oficiali italieni, inclusiv cu președintele italian Sergio Mattarella.
Potrivit presei italiene, un autoturism condus de un șofer român în vârstă de 40 de ani s-a izbit de una dintre mașinile blindate ale personalului diplomatic american din coloana oficială. În urma impactului, românul ar fi fost ușor rănit la mână. Celălalt șofer a scăpat nevătămat.
Ca măsură de prevenție, toți cei implicați au fost examinați de o echipă medicală, potrivit Casei Albe. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Mașina cu care circulă președintele american Joe Biden, botezată “the Beast” (Bestia), nu a fost implicată în incident.
Preşedinţi şi prim-miniştri se întâlnesc la Roma pentru un summit G20 al celor mai mari economii din lume, în ajunul conferinţei ONU privind combaterea schimbării climatice (Cop26), care se deschide oficial luni, în Scoţia.