Sari direct la conținut

În timp ce investiga o rețea de traficanți de cocaină, DIICOT a descoperit că membrii rețelei sunt cei care au furat în Franța bicicletele lotului de ciclism al Italiei

HotNews.ro
traficanti romani de droguri au furat biciletele lotului de ciclism al Italiei, Foto: DIICOT
traficanti romani de droguri au furat biciletele lotului de ciclism al Italiei, Foto: DIICOT

Procurorii DIICOT au descoperit, în timp ce investigau o rețea de traficanți de droguri care a adus în România cocaină pe care a vândut-o apoi în Vrancea și Bacău, că membrii rețelei sunt și cei care au furat bicicletele lotului de ciclism al Italiei. Acesta participa la o competiție în Franța, iar prejudiciul cauzat cicliștilor depășește jumătate de milion de euro.

Conform DIICOT, procurorii au reținut patru persoane pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, deţinerea de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Anchetatorii afirmă că în prima parte a anului cei patru au constituit un grup infracţional prin care introduceau în România droguri de mare risc, respectiv cocaină, pe care ulterior o vindeau în Vrancea și Bacău.

De asemenea, procurorii au descoperit că gruparea valorifica în România bunuri furate din diverse state europene.

Traficanții de droguri au lăsat fără biciclete lotul de ciclism al Italiei

Astfel, în 23 octombrie, membrii grupării de trafic de droguri au furat 22 de biciclete aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, care participa la o competiție în Franța. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 600.000 de euro, spun procurorii.

În acest dosar, anchetatorii au făcut 14 percheziții în Vrancea, în urma cărora au fost găsite și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 sustrase de pe teritoriul Franței, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13.850 lei şi 2.800 euro.

În timpul cercetărilor a fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o societate comercială din Italia, care şi-a identificat bunurile furate.

Cei patru membri ai rețelei vor fi duși vineri la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro